Jador, primele declarații după revenirea la Survivor România 2021. Ce mesaj a avut pentru toată lumea VIDEO

1 săptămână in urmă 3

După ce a absentat din cauza accidentării la genunchi, Jador a revenit în competiția Survivor România și a intrat pe teren. Astfel că Faimoșii și Războinicii au avut parte de o surpriză înainte de primul meci de imunitate.

Jador, primele declarații după revenirea la Survivor România 2021

Dar înaintea jocului de imunitate, Daniel Pavel a făcut anunțul important despre Jador, spunând că începând de azi Faimosul Jador poate să joace din nou competiția din Republica Dominicană.

„Am un anunț important de făcut. Este vorba despre un membru al echipei Faimoșilor. Jador a suferit o accidentare la genunchi tot într-un meci de imunitate și a făcut mai multe investigații.

Analizele lui au fost efectuate în totalitate și verificate de medici, care au luat o decizie în legătură cu Jador. Din acest moment, Jador poate continua aventura Survivor și are acceptul medicului să participe la traseu”, a declarat Dan Pavel.

”Atunci când nu mai poți, mai poți”

La rândul său, Jador a spus că nu are de gând să renunțe la visul său și că este pregătit să revină și să lupte pentru supraviețuire la Survivor România.

„Mi-am dat seama de încă un lucru de când sunt la Survivor și vreau să le spun copiilor care se uită la emisiune că oamenii care spun nu mai pot au numai eșecuri în viață, eu și dacă am picioarele rupte nu spun nu mai pot, și atunci când nu mai poți, mai poți”, a spus Jador.

Însă se pare că Faimoșii au făcut front comun împotriva lui Jador, spunând că nu îl mai vor alături la meciuri. Aceștia susțin că Jador are comportament infantil și că deranjează echipa cu replicile pe care le are.

„Dacă vine Jador iar la joc, ar trebui să vorbim cu toții să ne lase în pace, să avem atmosfera aia. Să nu mai facă glume, că îmi ia din chef, îi spunem frumos, fără să ne certăm.  Dacă vine la joc și se comportă așa, eu nu o să mai accept”, spunea Sebastian Chitoșcă.

„Îmi doresc din suflet ca Jador să nu mai fie pe banca noastră. Când a venit la primul joc, a venit cu energie bună, dar apoi a devenit o pierdere de energie. E un vampir energetic, ne seacă de energie prin glumele proaste, cum se adresează. Nu-mi mai doresc să vină la niciun joc, mă seacă de energie prezența lui. Nu-mi plac în jurul meu oamenii care vorbesc urât, nu știu să se comporte, care vorbesc doar despre sex și conotații sexuale și nu respectă pe nimeni”, spunea și Cosmin Stanciu.

The post Jador, primele declarații după revenirea la Survivor România 2021. Ce mesaj a avut pentru toată lumea VIDEO appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă