J.K. Rowling va publica în luna octombrie un roman care se adresează tinerilor cititori

3 săptămâni in urmă 17

Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea seriei literare "Harry Potter", va reveni în librării cu un roman care se adresează tinerilor cititori şi a cărui lansare, în peste 20 de limbi, este programată pentru data de 12 octombrie, au anunţat marţi reprezentanţii editurii franceze Gallimard, relatează AFP. Titlul din limba engleză al noului roman scris de celebra autoare britanică este "The Christmas Pig" ("Porcul de Crăciun"). "Jake este un băieţel foarte ataşat de porcul lui din pluş, alături de care împarte dintotdeauna atât momentele bune, cât şi cele rele. Până la acel Ajun de Crăciun, când se produce catastrofa: porcul din pluş a fost pierdut", au precizat într-un comunicat reprezentanţii editurii Gallimard. Scriitoarea J.K. Rowling, în vârstă de 55 de ani, este autoarea seriei literare "Harry Potter", apărută în şapte volume publicate între anii 1997 şi 2007, care s-au vândut în peste 500 de milioane de copii pe plan mondial. De atunci, scriitoarea britanică s-a orientat spre alte genuri de cărţi şi a scris mai multe romane care se adresează cititorilor adulţi, dar a revenit în 2020 la literatura pentru copii şi adolescenţi cu basmul "Ickabog". Romanul "The Christmas Pig" vizează publicul alcătuit din cititori cu vârste de peste opt ani, precizează reprezentanţii Gallimard Jeunesse. Acest roman va fi publicat de Hachette Children's Group în versiunea sa originală din Marea Britanie şi de editura Scholastic în America de Nord. Volumul va fi publicat în aceeaşi zi în toate limbile importante de circulaţie europeană, precum şi în chineză, ebraică, japoneză, thailandeză şi turcă. "Cititorii vor descoperi în această carte o minunată şi trepidantă aventură de Crăciun şi vor recunoaşte stilul artistic extraordinar al scriitoarei J.K. Rowling", a declarat Hedwige Pasquet, preşedinta editurii Gallimard Jeunesse, citată în acelaşi comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă