Iulian Bulai: Parlamentul va numi interimari la conducerile SRTv şi Radiodifuziunii, dacă va respinge rapoartele de activitate

1 săptămână in urmă 10

Plenul Parlamentului urmează să se pronunţe prin vot asupra rapoartelor de activitate ale Televiziunii şi Radioului public, respingerea lor ducând la eliberarea din funcţie de facto a conducerii acestor instituţii şi numirea unor interimari, a afirmat, joi, preşedintele Comisiei pentru cultură, deputatul USR PLUS Iulian Bulai. "Se va supune votului plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor acest raport (al comisiilor de cultură -n.r.) de respingere a acestor rapoarte de activitate (ale Televiziunii şi Radioului public - n.r.). Atunci de facto conducerea va fi eliberată din funcţie, CA dizolvându-se şi atunci Parlamentul are prerogativa de a numi interimari. Eu sper să fie o perioadă cât mai scurtă, poate să varieze undeva între două luni, trei luni şi 6 luni. Sunt foarte multe nume competente care ar putea să ocupe aceste poziţii. La momentul oportun, reprezentanţii coaliţiei vor face publice aceste nume. Nu au fost discutate nume în acest moment pentru aceste poziţii în coaliţie", a afirmat Bulai, după şedinţa comisiilor parlamentare de cultură în care au fost respinse rapoartele de activitate ale SRTv şi Societăţii române de Radiodifuziune pe anii 2017, 2018, 2019. Bulai a menţionat că USR îl propune pe Liviu Popescu, fost jurnalist BBC, pentru a ocupa interimar funcţia de preşedinte-director general la Radioul public, precizând că nu s-a luat nicio decizie în coaliţie. "Noi credem că un jurnalist foarte bun cu experienţă foarte bună şi solidă la BBC, un domn pe nume Liviu Popescu este o variantă foarte bună pentru a ocupa acest interimat, această propunere din partea USR. (...) Nu are nicio conexiune de tipul celui la care am asistat acum, de fost parlamentar, politician sau membru de partid. Nu este o variantă agreată în coaliţie. Partidul meu are o propunere, nici măcar Alianţa din care fac parte, este o propune din partea USR", a mai spus Iulian Bulai. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)   Citeşte şi:   Parlament/ Comisiile pentru cultură au respins rapoartele de activitate ale Radioului public pe 2017, 2018 şi 2019   * Parlament/ Comisiile pentru cultură au respins rapoartele de activitate ale Televiziunii publice pe 2017, 2018 şi 2019   * Parlament/Comisiile reunite de buget-finanţe: Avize negative pentru conturile de execuţie bugetară ale SRR pe 2018 şi 2019   * Orban: Funcţiile de preşedinte al CA şi director general separate la SRTv şi SRR   * Barna: Preşedintele şi directorul general ai SRR şi SRTv, propuşi de CA; preşedintele - votat de Parlament   * Anca Dragu: Separarea funcţiilor de director general de cea de preşedinte al CA, absolut necesară   * Simion: Comisiile de cultură vor să demită conducerile SRTV şi SRR pentru a politiza şi a instala haosul
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă