Israelul anunță că vaccinul Pfizer are o eficiență mai scăzută împotriva variantei Delta

2 luni in urmă 22

Vaccinul anti Covid-19 de la Pfizer – BioNTech are o eficiență de doar 39%, acolo unde varianta Delta este tulpina dominantă, dar oferă totuși o protecție importantă împotriva spitalizării și a formelor severe, arată un raport al Ministerului Sănătății din Israel, citat de CNBC.

Valoarea efectivă de protecție, bazată pe un număr nespecificat de persoane evaluate, este în scădere față de procentul de 64%, estimat în urmă cu două săptămâni, și diferă de datele din Marea Britanie, care arătau că vaccinul are o eficiență de 88%.

Totuși, serul administrat în două doze dă rezultate bune în ceea ce privește prevenirea formelor grave ale bolii, demonstrând o eficiență de 88% împotriva spitalizării și de 91% împotriva formelor severe, arată datele publicate joi.

„Trebuie să ținem cont de faptul că, în timp, eficacitatea acestor vaccinuri poate scădea”, a spus dr. Isaac Bogoch, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Toronto.

El a subliniat că dozele de vaccin sunt încă foarte eficiente în prevenirea infecțiilor severe, ajutând spitalele să nu devină copleșite de numărul pacienților internați. „Suntem încă în epoca Covid și orice se poate întâmpla”, a precizat profesorul.

Acesta a adăugat că „trebuie să fim pregătiți și vigilenți”, iar „această supraveghere atentă care se întâmplă în țări precum Israel și Marea Britanie va fi foarte utilă pentru viitor”.

Experți: Varianta Delta va lovi puternic la toamnă

Varianta Delta este prezentă deja în peste 104 țări, iar directorul medical de la Casa Albă, Anthony Fauci, a spus că persoanele complet vaccinate ar putea totuși să ia în considerare purtarea măștilor în interior ca măsură suplimentară de precauție.

Experții în domeniul sănătății se arată îngrijorați de venirea toamnei, când se așteaptă ca tulpina Delta să lovească cel mai puternic țările care au rate mici de vaccinare, cu excepția cazului în care aceste țări reintroduc restricții.

De altfel, oficialii OMS au precizat că, cu cât oamenii rămân nevaccinați și călătoriile se intensifică, cu atât există riscul să apară o variantă mai periculoasă a COVID-19.

Pfizer a anunțat la începutul acestei luni că se observă scăderea imunității la vaccinul său cu două doze și intenționează să solicite autorizația de la FDA din SUA pentru a treia doză de vaccin. Cu toate acestea, oficialii americani susțin că persoanele complet vaccinate cu două doze nu au nevoie de o a treia în acest moment.

Într-un răspuns adresat CNBC, compania Pfizer a susținut că rămâne încrezătoare că cele două doze protejează împotriva coronavirusului și a variantelor sale. Totuși, compania a admis că o a treia doză poate fi necesară, după ce analiza a arătat o scădere a eficacității.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă