Irlanda oprește vaccinarea cu AstraZeneca ca măsură de precauție, după cazurile din Norvegia

4 săptămâni in urmă 1

Comisia responsabilă cu programul de vaccinare din Irlanda a decis să ia această măsură în numele ”principiului precauției”, după ce trei cadre medicale din Norvegia sunt tratate în prezent la spital pentru cheaguri de sânge, la scurt timp după ce s-au vaccinat cu AstraZeneca, informează AFP, citată de Agerpres. Nu se știe dacă aceste cazuri sunt legate de vaccin.

Irlanda s-a alăturat astfel celor 11 țări europene care au suspendat parțial sau total imunizarea cu vaccinul de la AstraZeneca din cauza unor posibile reacții adverse grave.

„Administrarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19 este amânată temporar începând de azi dimineaţă, duminică 14 martie”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministrului sănătăţii.

Ultimele cifre oficiciale publicate miercuri arată că 109.000 de doze de vaccin AstraZeneca au fost administrate în Irlanda, dintr-un total de 570.000 de doze din toate tipurile de vaccin.

În prezent, Irlanda se află în carantină pentru a treia oară în mai mult de două luni şi jumătate. Țara, cu cinci milioane de locuitori, a înregistrat peste 4.500 de decese cauzate de coronavirus.

Recomandarea autorităţilor irlandeze de sănătate a venit după un raport al Agenţiei Norvegiene pentru Produse de Sănătate. Instituția raportează „patru noi cazuri grave de cheaguri de sânge la adulţi”, după ce s-au vaccinat cu AstraZeneca.

Grupul farmaceutic AstraZeneca a declarat astăzi că o „analiză a datelor noastre de siguranţă pentru peste 17 milioane de doze de vaccin administrate nu a arătat nicio dovadă a unui risc crescut” în ceea ce priveşte cheagurile de sânge.

„De fapt, cifrele pentru acest tip (de problemă medicală) sunt mult mai mici la cei care sunt vaccinaţi comparativ cu ce s-ar aştepta la nivelul populaţiei în ansamblu”, a adăugat acesta.

Comitetul Național pentru Vaccinare a retras temporar lotul AstraZeneca ABV2865, care a fost suspendat și în Italia, ca „măsură de extremă precauţie”. 77.049 de doze din acest lot au fost deja administrate.

Vaccinarea cu AstraZeneca continuă însă în România, au comunicat reprezentanții instituției, „cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă