Iranul poate îmbogăţi rapid uraniu la 60%, susţine şeful Organizaţiei iraniene pentru energia atomică

2 luni in urmă 2

Iranul poate îmbogăţi rapid uraniu la 60%, susţine directorul agenţiei nucleare a ţării, Ali Akbar Salehi, transmite sâmbătă dpa. "Am îmbogăţit uraniu la 20% într-o oră şi putem creşte nivelul la 60% în acelaşi interval de timp", a declarat Salehi vineri la televiziunea de stat. Acesta a mai afirmat că Organizaţia iraniană pentru energia atomică a produs 25 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20% în mai puţin de o lună şi lucrează la producerea a 1000 de centrifuge rapide. Acordul internaţional privind programul nuclear iranian încheiat în 2015 prevede că Iranul poate îmbogăţi uraniu până la un nivel de sub 4%, pentru producerea unei bombe atomice fiind nevoie de uraniu 90%, menţionează dpa. SUA s-au retras din acord în mai 2018 şi au reinstituit sancţiuni, în răspuns la care Iranul a renunţat la respectarea unora dintre obligaţiile asumate în cadrul acordului, iar criticii Teheranului susţin că republica islamică ar putea avea în câteva luni capacitatea de a construi o bombă nucleară. Salehi a avertizat că Iranul va scoate o parte din camerele de supraveghere de la facilităţile sale nucleare, dacă Washingtonul nu ridică sancţiunile în următoarele trei luni.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă