Iranul ar fi transportat ilegal arme către Yemen

2 săptămâni in urmă 16

Mii de arme, între care lansatoare de rachete şi mitraliere, confiscate în ultimele luni de marina americană în Marea Arabiei, proveneau probabil dintr-un singur port, Jask, din sud-estul Iranului, şi aveau ca destinaţie îndeosebi Yemenul, a relatat sâmbătă cotidianul american The Wall Street Journal, care cita un proiect de raport confidenţial al ONU, transmite duminică AFP.

Cotidianul american, care citează acest text privind Yemenul pregătit de un grup de experţi ai Consiliului de Securitate al ONU, afirmă că mici ambarcaţiuni din lemn şi mijloace de transport terestre au fost folosite pentru transportarea ilegală în Yemen, ţară răvăşită din 2014 de un război civil, a unor arme fabricate în Rusia, China şi Iran.

Autorii proiectului de raport, care au intervievat membri de echipaj yemeniţi ai acestor ambarcaţiuni şi au consultat datele instrumentelor de navigaţie, dezvăluie că nave utilizate pentru transportul armelor au plecat din portul Jask, prin Marea Omanului, potrivit The Wall Street Journal.

Arabia Saudită, aflată în fruntea unei coaliţii militare care sprijină din 2015 guvernul yemenit în conflictul împotriva rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, şi Statele Unite ale Americii acuză de multă vreme Teheranul că furnizează arme rebelilor Houthi, lucru dezminţit de Iran.

ONU le-a impus rebelilor Houthi un embargou asupra armelor din 2015.

Iranul a declarat grupului de experţi ai ONU că armele sale nu au fost nici vândute, nici direcţionate, nici exportate în Yemen, scrie cotidianul american. Potrivit The Wall Street Journal, viceministrul informaţiilor din partea rebelilor Houthi, Nasr al-Din Amir, a dezminţit la rândul său că Iranul transportă arme în Yemen, „o iluzie”, în opinia sa.

Conflictul din Yemen se acutizează, iar coaliţia condusă de Arabia Saudită şi-a intensificat raidurile aeriene în ultimele zile asupra capitalei Sanaa, controlată de rebeli.

ONU estimează că aproximativ 377.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în războiul din Yemen, marea majoritate murind ca urmare a consecinţelor indirecte ale conflictului, în special din cauza lipsei de apă potabilă, a foamei şi a bolilor.

sursa foto: PixabaySursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă