Iordănescu e peste Petrescu la toate capitolele! Cum a schimbat Edi fața lui CFR Cluj

1 lună in urmă 5

Iordănescu (42 de ani) s-a lăudat miercuri la GSP Live că a reușit să mai strângă lupta pentru titlu după ce o preluase pe CFR în urma unei serii negre care o coborâse pe campioană în spatele Craiovei și al FCSB-ului. 

„Am câștigat 11 puncte în concurența cu Universitatea și am recuperat 6 puncte față de FCSB", spusese Edward într-o analiză a mandatului scurt pe care l-a înregistrat de când l-a înlocuit pe Dan Petrescu pe banca „feroviarilor".

CFR Cluj, 20 de milioane de euro cu Dan Petrescu

Petrescu a produs succese uimitoare în 3 sezoane pe care le-a petrecut în Gruia, întrerupte de o perioadă în care a antrenat în China: trei titluri de campion, două calificări în grupele Europa League și o participare în fazele eliminatorii din competiția aceasta continentală. Doar de pe urma traseului european au câștigat vișiniii mai mult de 20 de milioane de euro!

Iordănescu încă nu a încheiat vreun sezon, deci nu se poate lăuda cu vreun titlu. Cum decurge „domnia" lui în comparație cu a predecesorului, după criterii extrase din jocul echipei?

Edi Iordănescu a schimbat fața lui CFR Cluj

Monitorizarea InStat ilustrează o superioritate a formației lui Edi la toate capitolele relevante. Dintr-o statistică pe care a prezentat-o și Look TV rezultă că echipa lui Iordănescu atacă mai mult și se apără mai bine! 

Pasează mai mult, driblează mai des, șutează pe poartă de mai multe ori. Mișcările ofensive sunt eficiente, trupa lui Edward are o medie de puncte câștigate pe meci mai bună decât era media cu Petrescu la conducere.

În mod surprinzător, și din punct de vedere defensiv stă mai bine antrenorul actual. E surprinzător fiindcă Dan căpătase o etichetă de as al defensivei, de specialist în organizarea apărării. Dar CFR încasează mai puține goluri acum și recuperează mai multe mingi!

Sigur, radiografia InStatului nu constituie obiectivul pentru care a fost angajat Iordănescu junior. El ar trebui să păstreze trofeul de campion, pe care Clujul îl câștigă încontinuu de trei ani, și să repete rezultatele europene pe baza cărora clubul și-a permis să păstreze cel mai mare buget de salarii din campionat. 

Când am venit eu, CFR era într-o cădere, venea după o serie destul de proastă, cu înfrângeri acasă cu Mediaș, cu UTA, cu Iași în Cupă. Au fost mai multe momente nefericite, d-aia am și ajuns eu aici
 - Edward Iordănescu, antrenor CFR

Analiza atacului lui CFR Cluj

Ed. IordănescuParametruD. Petrescu
2.38Puncte pe meci1.90
1.46Goluri marcate1.09
5.46Șuturi pe poartă4.27
31.38Driblinguri28.64
31,54Acțiuni de atac reușite29.36
28.23Atingeri în careu22.64
478.38Pase384,73

 Analiza apărării la CFR Cluj

Ed. IordănescuParametruD.Petrescu
0.46Goluri primite0.55
36.23Mingi recuperete în terenul advers33.91
44.38Intercepții41

  Am analizat echipa și am ajuns la două concluzii: va fi greu să mai avem aceleași rezultate cu aceleași mijloace și lotul e capabil să practice și alt tip de fotbal, unul în care să încerce să conducă jocul 
- Edward Iordănescu, antrenor CFR

VIDEO Edi Iordănescu, răspuns pentru Gigi Becali: „Acuză-l pe Istvan Kovacs de orice, dar nu de așa ceva!”

Citește mai multe știri despre CFR Cluj: 

EXCLUSIV Edward Iordănescu a vorbit despre șansele la titlu și a scos clasamentul: „Va fi un dezavantaj pentru CFR Cluj”S-au schimbat cotele pentru câștigarea Ligii 1! Ce cred bookmakerii despre lupta FCSB - CFR Cluj - Craiova

Doi frați români au fost executați de un fost comisar de poliție. Ce s-a întâmplat

Libertatea

Playtech: Face amor pe bani sau cadouri? Scandal uriaș în muzica românească, artista a fost dată de gol de propria ei sora
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă