Ionel Gane se teme că Dinamo ar putea retrograda! Anunțul pe care l-a făcut: „Nu sunt mulțumit! Va fi din ce în ce mai greu!”

1 lună in urmă 1

Dinamo s-a împiedicat și la Voluntari în Liga 1 (1-1), iar Ionel Gane este din ce în ce mai îngrijorat de modul în care arată echipa sa.

Deși a marcat un gol superb prin Steliano Filip, Dinamo n-a putut să păstreze avantajul, ba chiar putea să și piardă, după cum a recunoscut Gane.

Duelul dintre Voluntari și Dinamo a fost Live Video Online pe prosport.ro.

Ionel Gane, după Voluntari – Dinamo 1-1: „Ne trebuie neapărat o victorie cu FC Argeș!”

„Normal că nu sunt mulțumit. Am forțat cât am putut după ce am rămas cu un om în plus, dar nu am mai dat gol. Am început bine, am marcat un gol foarte frumos prin Steliano Filip. După ce au luat ei cartonaș roșu, noi am avut ocazii mari, prin Moldoveanu, Puljic și Anton, dar și puteam să pierdem”, a spus Ionel Gane, la finalul partidei de la Voluntari.

Tehnicianul a dezvăluit și de ce a început atât de defensiv în meciul de luni: „Am văzut că suferim în zona centrală și de aceea am început cu trei fundași, să mă acopăr. Am încercat pe benzi să venim cu centrări, dar atacanții n-au fost inspirați să marcheze”, este regretul lui Gane.

După un nou pas greșit în Liga 1, Ionel Gane și-a avertizat elevii și nu concepe un nou pas greșit: „Cu Filip nu este nicio problemă, are o contuzie. La Alex Răuță vom vedea, a zis că a simțit ca o contractură, sper să nu fie mai mult de atât. E un punct care nu ne ajută foarte mult, iar cu FC Argeș ne trebuie neapărat o victorie, pentru că altfel va fi din ce în ce mai greu”.

La un pas de play-out, Dinamo are șansa să câștige Cupa României, fiind calificată în semifinale, după victoria de la Călărași, scor 3-1.

The post Ionel Gane se teme că Dinamo ar putea retrograda! Anunțul pe care l-a făcut: „Nu sunt mulțumit! Va fi din ce în ce mai greu!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă