Ionel Dănciulescu dă cărțile pe față în cazul dezastrului de la Dinamo: „Vinovații principali sunt impostorii ăștia!” + Acuze la adresa conducerii din trecut

1 lună in urmă 1

Dinamo trece printr-o perioadă precară, din punct de vedere financiar. Ionel Dănciulescu, fostul jucător și oficial de la Dinamo, i-a arătat cu „degetul” pe cei care au dus formația din „Ștefan cel Mare” în situația din prezent.

Ionel Dănciulescu (44 de ani) a părăsit-o pe Dinamo, în vara anului trecut, din poziția de team manager.

Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 25 de puncte obținute după 22 de meciuri jucate.

Ionel Dănciulescu dă cărțile pe față în cazul dezastrului de la Dinamo

Fostul fotbalist din „Ștefan cel Mare” susține că actualul acționariat spaniol de la Dinamo este principalul vinovat pentru situația în care se află echipa. Însă, spune că o parte din vină o are și conducerea din trecut.

„E clar, în acest moment, vinovații principali sunt impostorii ăștia, spaniolii, însă o mare parte de vină aparține și managmentului care a fost în trecut. E clar, când ajungi într-o situație atât de complicată și clubul este vândut, toate problemele și datoriile acumulate sunt legate și de acest aspect.

Au fost momente când a contat (n.r. vocea sa în cadrul clubului), am fost întrebat și, în mare parte, tot ce am spus s-a adeverit. A fost o perioadă, când Alexandru David era președinte, în care se făceau fișe, semnam pentru jucătorii care urmau să fie aduși sau pentru fotbaliștii care nu erau, în viziunea mea, de Dinamo. Și, în mare parte, am avut dreptate. La Dinamo, în multe momente, conducătorii nu și-au asumat deciziile. Nu trebuie să fugim de realitate, problemele vin și din urmă”, a declarat Ionel Dănciulescu, pentru PlaySport.

În următorul meci de campionat, Dinamo o va întâlni, acasă, pe Sepsi Sfântu Gheorghe. Partida se va juca sâmbătă, de la ora 21:00, și poate fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.

The post Ionel Dănciulescu dă cărțile pe față în cazul dezastrului de la Dinamo: „Vinovații principali sunt impostorii ăștia!” + Acuze la adresa conducerii din trecut appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă