Învins de Mircea Lucescu, antrenorul lui Șahtior recunoaște: ”Cred că s-a încheiat lupta la titlu”

2 săptămâni in urmă 13

  • Liga 1: CFR Cluj - Academica Clinceni, duminică, 18:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: FCSB - FC Botoșani, duminică, 21:00, Digi Sport 1

După acest meci, Dinamo Kiev a ajuns la zece puncte de rivala Șahtior și are șanse foarte mari să câștige primul titlu după cinci ani. Chiar și Castro recunoaște că sezonul este aproape decis

Luis Castro: ”Cred că s-a încheiat campionatul”

„Marlos și Solomon ar fi trebuit să se poziționeze între liniile adversarului, dar nu totul a funcționat așa cum ne-am dorit. Adversarul a avut ocazia de a se apăra profund, fără să deschidă zona. A fost un joc tactic, cu aproape fără șanse pentru ambele echipe. După cum a vrut Dinamo”, a fost analiza lui Castro, potrivit sport.ua.

Castro recunoaște că va fi foarte greu ca Dinamo Kiev să piardă titlul în acest sezon: „Cred că s-a încheiat campionatul”, a fost scurta concluzie trasă de antrenorul lui Șahtior.

Discursul lui Mircea Lucescu, după ce a pus o mână pe titlu cu Dinamo Kiev

A fost greu să organizez echipa și să obțin rezultate într-un timp atât de scurt. Dar am reușit. Din punct de vedere uman, n-a fost ușor pentru mine împotriva lui Șahtior, dar nu se poate vorbi despre revanșă.

N-a fost un meci spectaculos, a fost o confruntare între două rivale. A fost un meci foarte important pentru noi, pentru că dacă am fi pierdut puncte, Șahtior s-ar fi apropiat în clasament. 

Noi am reușit să organizăm foarte bine apărarea. Din experiența mea știu că printr-o astfel de organizare defensivă reușești să câștigi titluri”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Sport.ua.

După victoria cu Șahtior, Dinamo Kiev, formație care nu a mai pierdut în campionat din 8 noiembrie, de la turul cu fosta echipă a lui Mircea Lucescu, 0-3, are un avans de 10 puncte în fața rivalei, cu doar patru etape rămase de disputat.

Formația lui Mircea Lucescu are chiar șansa eventului la primul sezon cu antrenorul român pe bancă, fiind încă angrenată și în Cupa Ucrainei. Miercuri, Dinamo Kiev va juca împotriva Ahrobiznes Volochysk, în semifinalele competiției. Pe cealaltă jumătate de tablou, pentru un loc în ultimul act se luptă Oleksandria și Zorya Luhansk.

Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , șahtior , luis castro
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă