Investitorii au realizat 1 milion de tranzacţii la Bursa de la Bucureşti în primele opt luni din 2022, în creştere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Lichiditate medie zilnică de 92 mil. lei. Radu Hanga, preşedinte BVB: Investitorii beneficiază de o diversificare sectorială fără precedent oferită de companiile listate

1 săptămână in urmă 11

Circa 1 milion de tranzacţii au realizat investitorii de la Bursa de la Bucureşti în primele opt luni din 2022, adică au cumpărat şi au vândut instrumente financiare al căror număr pe piaţa reglementată a crescut cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cea mai aglomerată lună ca şi număr de tranzacţii a fost martie, respectiv 200.000 de tranzacţii, în contextul în care preţurile scăzute pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina i-a speriat pe unii investitori dar pentru alţi au fost oportunităţi. Activitatea investiţională a fost mai temperată în lunile de vară, iulie şi august fiind singurele luni când numărul tranzacţiilor a fost sub pragul de 100.000, menţionează BVB.

„Observăm un interes crescut pentru piaţa de capital românească şi investitorii, atât cei români cât şi cei internaţionali, beneficiază de o diversificare sectorială fără precedent oferită de companiile listate. Desigur, asistăm la o temperare a ritmului de finanţare cauzată de o serie de riscuri ce influenţează pieţele globale şi de un context regional complicat, însă chiar şi într-un context internaţional dificil piaţa de capital din România reuşeşte să atingă noi repere şi să performeze. Ne aşteptăm ca volatilitatea să continue să-şi facă simţită prezenţa în perioada următoare, iar acest lucru va aduce oportunitaţi atât pentru investitori, cât şi pentru companii, şi avem semnale că România este privită cu interes de companii din regiune care iau în calcul să se listeze la BVB”, spune Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Un reper semnificativ atins de piaţa de capital din România a fost depăşirea pragului de 100.000 de investitori. După creşteri susţinute în trimestrele anterioare, numărul celor care trazacţionează pe bursa românească a depăşit 117.000 de investitori, după cum arată datele Fondului de Compensare al Investitorilor (FCI) valabile la jumătatea acestui an. Numărul investitorilor a crescut cu 33% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, reiese din datele FCI. Creşterea accelerată a numărului de investitori este determinată, pe de o parte, de continuarea intrării de noi investitori în piaţa de capital, dar şi de o schimbare a reglementărilor cu privire la modalitatea de raportare a clienţilor compensabili.

„Am reuşit să atingem o serie de performanţe notabile în ceea ce priveşte piaţa de capital românească: peste 117.000 investitori au acces la bursă şi peste 1 milion de tranzacţii au fost realizate până acum în acest an. Noi am oferit participanţilor la piaţă sisteme sigure şi stabile chiar şi în condiţii de volatilitate sporită, comunitatea de brokeraj a fost activă în ceea ce priveşte listările şi a facilitat accesul investitorilor prin deschiderea de conturi online, iar autorităţile au susţinut proiectele de dezvoltare ale pieţei, ceea ce ne face încrezători în planurile pe care le avem pentru dezvoltarea bursei. România a devenit atractivă nu doar în rândul marilor investitori internaţionali prin consolidarea statutului de piaţă emergentă, ci şi în rândul companiilor din afara graniţelor care vor să acceseze oportunităţile oferite de piaţa de capital românească”, spune Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.

Piaţa de capital din România a reuşit să încheie primele 8 luni în teritoriu pozitiv prin prisma indicilor de tip total return, care includ şi dividendele. De exemplu, indicele BET-TR a încheiat ultima şedinţă de tranzacţionare din august la un nivel de 23.438 puncte, în urcare cu 1,4% faţă de finalul anului trecut. Luna trecută, BET-TR a atins un nou nivel record, după ce a încheiat şedinţa de tranzacţionare din 18 august la 24.633 puncte. În schimb, indicele BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate la BVB, se află în teritoriu negativ, cu o scădere de 7,7% faţă de anul trecut, potrivit unui comunicat transmis de BVB.

BET-NG, indicele care reflectă evoluţia companiilor listate care au domeniul principal de activitate energia şi utilităţile aferente, şi-a temperat avansul consemnat în iulie, însă a reuşit să încheie primele 8 luni în teritoriu pozitiv, cu Ă1,8%.

Capitalizarea companiilor româneşti listate la BVB a ajuns la aproape 137 miliarde lei, echivalentul a 28 miliarde euro, la finalul primelor opt luni ale acestui an. Acest nivel este uşor sub cel înregistrat la finalul anului trecut şi apare într-un context dominat de volatilitatea din pieţele de capital, dar şi de o multitudine de alte riscuri cum ar fi evoluţia pandemiei de coronavirus, inflaţia în creştere, majorarea ratelor de dobândă, creşterea preţurilor la energie, disfuncţionalităţile din lanţurile de aprovizionare, temerile privind o eventuală recesiune în pieţele dezvoltate, precum şi un context regional complicat.

La nivelul tuturor tipurilor de instrumente financiare tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a BVB, valoarea totală de tranzacţionare din primele 8 luni a ajuns la 15,3 miliarde lei, echivalentul a 3,1 miliarde euro, în urcare cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pentru toate instrumentele financiare tranzacţionate a fost de 91,8 milioane de lei, în creştere cu 34,9% faţă de perioada ianuarie-august a anului trecut.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă