Invenţiile lui Leonardo Da Vinci, expuse pentru următoarele patru luni la Casa de Cultură a studenţilor din Cluj

1 săptămână in urmă 21

Una dintre cele mai aşteptate şi vizitate expoziţii din lume s-a întors pentru a doua oară în România, de data aceasta la Cluj. Vorbim despre expozitia "Leonardo Da vinci şi maşinăriile sale" care contine replici ale invenţiilor geniului renascentist. Acestea pot fi vizitate la Casa de cultură a studenţilor pana în luna aprilie.

Expoziţia va fi deschisă până în Aprilie

Este doar una dintre cele 45 de piese construite din lemn după schiţele realizate de Leonardo Da Vinci. Invenţiile de acum mai bine de 500 de ani pot fi văzute la Cluj-Napoca.

Iancu Serbanescu - organizator: Pot să vadă bicicleta, automobilul cu arc, rulmentul cu bile, diverse maşinării de construcţii pe care Leonardo da Vinci le a conceput şi desenat în secolul 15.

Alex Prunean, reporter Observator: Una dintre cele mai interesante idei puse în practică este acest tanc în formă de broască, cu tunuri de jur împrejurul lui. În timp ce la acea vreme, alţi inventatori îl vedeau pus în mişcare cu ajutorul unor pânze umflate de vanta, Leonardo da Vinci a inventat un sistem prin care 8 bărbaţi aflaţi în interior, mişcau tancul învârtind de manivelă. 

Expoziţia va fi deschisă pentru următoarele patru luni

Elevii ajunşi la expoziţie au rămas fascinaţi de ce au văzut. 

Elevi: Chiar foarte interesantă. Sunt lucruri noi pe care le-am aflat şi pe care nu le ştiam despre Leonardo da Vinci 

Mi s-a părut foarte interesantă toată expoziţia şi invenţiile picturie au fost deosebite 

Am văzut inclusiv paraşuta. am văzut picturile foarte frumos realizate, scripeţii 

Expoziţia, care cuprinde şi 5 copii ale unor tablouri celebre realizate de Da Vinci, rămâne deschisă până pe 15 aprilie. Poate fi vizitată de miercuri până vineri, între 16.00 şi 20.00, iar în weekend de la 10 la 20. Preţul unul bilet este de 40 de lei pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă