Invazie de șacali în mai multe localități din Bihor. Vânător: ”Deşi fuge de om, şacalul este periculos pentru animalele domestice”

2 luni in urmă 22

Șacalii nu au prădători naturali în zonă și s-au înmulțit necontrolat, potrivit specialiștilor, astfel că locuitorii din mai multe comune bihorene se plâng că aceștia au început să le atace animalele din gospodării, potrivit publicației locale ebihoreanul.ro.

„Animalul a apărut cam de-o lună pe străzile dinspre pădure, seamănă cu vulpea la cap şi blana roşcată, dar este mai înalt şi are coada mai subţire. Probabil este mort de foame, pentru că seara vine până la gard. Noi bănuim că din cauza asta ne-a dispărut peste noapte pisica, iar vecinilor găinile”, a declarat un localnic din comuna Sânmartin, potrivit sursei citate.

Oamenii spun că în timpul nopții câinii sunt agitați, simțind prezența șacalilor, care vin în gospodării nu doar ca să caute hrană.

„Pe strada Prutului, a intrat la mine în curte ca să bea apă din piscina copilului la 6 dimineaţa!”, a scris un bărbat pe un grup de Facebook al aceleiași comune.

Membrii asociației de vânătoare Pădurea Verde spun că, în ultimul an, șacalii au fost văzuți în mai multe zone din Bihor.

„Am discutat deja să îl extragem. Deşi fuge de om, şacalul este periculos pentru animalele domestice, de la păsări la capre şi oi, dar şi pentru vânat, pentru că omoară puii de fazan, de căprior şi de mistreţ”, a declarat vânătorul Ioan Popovici.

Potrivit specialiștilor, o femelă șacal poate avea până la opt pui, iar specia se răspândește rapid în lipsa unui prădător natural, care poate fi lupul.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă