Într-o singură zi, la nivel mondial a fost înregistrat același număr de cazuri COVID ca în primele patru luni ale pandemiei

2 săptămâni in urmă 13

Aproape 3,4 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate la nivel mondial în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr de infectări zilnice de la debutul pandemiei, a anunțat joi, 13 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de agenția EFE și Agerpres.

Este vorba despre același număr de infectări ca cele înregistrate în primele patru luni ale pandemiei. Până acum, la nivel mondial au fost raportate peste 312 milioane de cazuri, însă reprezentanții OMS atrag atenția că numărul ar putea fi mai mare în condițiile în care multe infectări nu sunt raportate autorităților.

Numărul fără precedent al îmbolnăvirilor din ultimele 24 de ore vine pe fondul răspândirii variantei Omicron, foarte contagioasă și deja dominantă.

În schimb, numărul deceselor asociate COVID-19 se menține la un nivel stabil în această perioadă, la aproximativ 7.000 pe zi.

OMS atrage atenția că deși Omicron provoacă forma de boală mai puțin grave decât celelalte tulpini, noua variantă pune presiune pe sistemele de sănătate din cauza numărului mare de infectări.

Omicron nu va fi ultima ”variantă de îngrijorare” a coronavirusului, mai estimează specialiștii din cadrul OMS.

Tulpina depistată pentru prima dată în noiembrie 2021 în sudul Africii a depășit varianta Delta și este dominantă, potrivit datelor rețelei globale de laboratoare GISAID care arată că Omicron este prezentă în 58,5% dintre analizele efectuate.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spunea recent că varianta Omicron nu ar trebui să fie considerată una mai blândă de vreme ce poate provoca decese.

”Deși tulpina Omicron pare a fi mai puțin severă în comparație cu Delta, în special la cei vaccinați, aceasta nu înseamnă că ar trebui clasificată drept blândă. La fel ca variantele anterioare, Omicron duce la spitalizare și ucide oameni. De fapt, tsunamiul de cazuri este atât de mare și rapid, încât copleșește sistemele de sănătate din întreaga lume”, a avertizat șeful OMS.

Într-un interviu pentru Libertatea, medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a estimat că după actualul val al pandemiei s-ar putea să intrăm într-o perioadă de liniște, până în toamnă, dacă nu mai apare o nouă tulpină.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă