​INTERVIU Petru Păcuraru - HPDI România: A avea dreptul la banking, în 2021, este condiția necesară și suficientă ca să nu găsești nicio scuză în a-ți îndeplini visul antreprenorial

1 lună in urmă 47

Banking-ul reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) mai mult decât celebrele credite și depozite sau o relație bazată pe încasarea unui salariu. #DreptulLaBanking este un demers care ar trebui să ușureze comunicarea dintre bancă și client, iar relația să fie una de parteneriat. Dar hai să vedem cum stă treaba cu banking-ul și cum s-a simțit pandemia din perspectiva antreprenorilor.

În materialul de astăzi, am luat legătura cu Petru Păcuraru, Managing Director la HPDI România, o "companie care învață oamenii cum să devină lideri, prin programe de training, coaching și teambuilding".

Informația pe scurt:

  • Primii ani au fost incredibili de grei, companiile nu înțelegeau de ce ar da bani să învețe leadership. 'De ce ai vrea să ai șefi buni, când tre' să ai șefi care îi urmăresc pe ceilalți să își facă treaba?'
  • Pentru noi, 2020 a fost un an de cotitură, din cele mai multe puncte de vedere. Întrucât educația pe care o făceam în companii, era 99% cu prezență fizică, la fel ca și zecile de teambuilding-uri organizate, ne-am trezit că în 3 zile nu mai avem niciun contract în picioare.
  • Ne-a luat 48 de ore ca să ne hotărâm să acționăm. În jurul nostru era o spaima de nedescris, o liniște apocaliptică, Bucureștiul era gol, clienții noștri nu știau ce să ne zică.
  • Inflația în creștere în tot palierul European ne îngrijorează, pentru că diminuează puterea de cumpărare a oamenilor, care vor fi nevoiți să reducă bugetele de educație în detrimentul altor zone esențiale.
  • Pentru noi sistemul bancar în 2020 a fost esențial. Pentru că nu doar că ne-a oferit capitalul necesar traversării perioadei dificile, dar ne-a oferit și încrederea că o vom face.
  • A fost nevoie să ajungem în situația în care banca să fie singură noastră șansă să ieșim cu bine din asta, ca să ne dăm seama că este un parteneriat pe care dacă îl onorăm, avem ambele părți de câștigat.
  • A avea dreptul la banking, în 2021, este condiția necesară și suficientă că să nu găsești nicio scuză în a-ți îndeplini visul antreprenorial.

1. Descrieți-ne pe scurt care este business-ul dvs. și cum ați ajuns să aveți o afacere în acest domeniu.

Petru Păcuraru: HPDI este o companie care învață oamenii cum să devină lideri, prin programe de training, coaching și teambuilding. În 2001 industria de training era puternic afectată de treningurile Abdibas, Mike, Puna, și celebrele deja treninguri flausate.

Așadar a fost anul perfect ca să lansăm și noi o firmă de training, românească get beget. A fost atât de exotică inițiativa, încât mulți ani la început, oamenii ne întrebau dacă facem treninguri de bumbac, iar dacă le ziceam de training de leadership, deveneau interesați de brânza de oaie (leader-sheep).

Însă businessul a luat naștere cu inițiativa unui prieten, atunci când l-am cunoscut pe un trainer american recunoscut în întreaga lume, Jim Bagnola, și i-am propus să îl reprezentăm în România.

Primii ani au fost incredibili de grei, companiile nu înțelegeau de ce ar da bani să învețe leadership. 'De ce ai vrea să ai șefi buni, când tre' să ai șefi care îi urmăresc pe ceilalți să își facă treaba?'

Norocul nostru a venit sub forma companiilor străine/ multinaționalele ce tocmai debarcau în România și vorbeau limba numită leadership. Pentru ele, faptul că noi aveam un trainer american ce le vorbea angajaților din România despre leadership era exact ce le trebuia la momentul respectiv. Au trecut mai bine de 10 ani până când companiile românești au hotărât să investească în traininguri, teambuilding-uri sau chiar coaching. Și chiar în prezent, sub 20% din cifra noastră de afaceri sunt companii românești.

Ne-a luat 20 de ani ca să dezvoltăm competențe românești pentru a ne transforma clienții în lideri. Suntem peste 25 de traineri în HPDI, în București, Cluj și Timișoara, reuniți sub misiunea 'Creștem Oameni', și care știm că dacă majoritatea angajaților clienților noștri vor deveni lideri, acea orgaizație va deveni lider în piață.

2. Lucrurile se schimbă rapid, iar un business trebuie să se adapteze constant realităților cotidiene sau situațiilor neprevăzute. Anul 2020 a fost un moment în care lucrurile s-au schimbat brusc, multe modele de business nu mai erau relevante în piață, iar singurele soluții erau fie adaptarea sau falimentul. Cum a fost pentru business-ul dvs. perioada de pandemie și cum vedeți viitorul post pandemic?

Petru Păcuraru: Pentru noi, 2020 a fost un an de cotitură, din cele mai multe puncte de vedere. Întrucât educația pe care o făceam în companii, era 99% cu prezență fizică, la fel ca și zecile de teambuilding-uri organizate, ne-am trezit că în 3 zile nu mai avem niciun contract în picioare. Și mai grav, nicio perspectiva reală de a ști cât ar trebui să rezistăm, până lucrurile vor reveni la normal.

Ne-a luat 48 de ore ca să ne hotărâm să acționăm. În jurul nostru era o spaima de nedescris, o liniște apocaliptică, Bucureștiul era gol, clienții noștri nu știau ce să ne zică.

Așadar, am luat decizia de a face ce au făcut și muzicanții de pe Titanic, când toți în jurul lor se îngrămădeau să prindă o barcă să se salveze, ei au hotărât să facă ce știau mai bine, să cânte. Iar dacă în piața noastră antreprenorii concediau angajații ca să protejeze capitalul, noi am luat decizia să oferim gratuit, online, live, tot ce știm. Să ne ajutăm audiența să treacă de perioada asta dificilă, și noi să ne păstrăm sănătatea mintală, simțind că ajutăm cu ceva, undeva.

Astfel, exact la începutul pandemiei a apărut programul Learn-Adapt-Overcome, unde postul HPDI emitea live de 3 ori pe săptămâna, emisiuni legate de reziliența, gândire pozitivă, stres, adaptabilitate, lucru la distanță, management la distanță, gratuit pentru oricine. În prima săptămâna au venit 1000 de suflete, și am tot continuat până la sfârșitul anului, chiar și anul 2021.

A fost un succes incredibil din mai multe puncte de vedere, ne-a redat speranța că atunci când lumea stă în loc, oamenii au cea mai mare nevoie de educație. Am înțeles ce înseamnă produsul online, și am învățat că partitura (conținutul) e același, însă intrumentul (online) este diferit, și prin urmare, avem nevoie să învățăm să cântăm la un nou instrument.

Am reușit să migram online toate programele noastre de training, coaching și suprinzător și teambuilding-urile. Și deși în 2020 nu ne-am întâlnit cu cei peste 10.000 de oameni cu care ne vedeam în fiecare an, am fost văzuți de peste 20.000, online, și am învățat că ecranul nu trebuie să fie o barieră, ci o fereastră.

Astăzi, la un an jumătate distanță de primul lockdown, de digitalizare forțată, suntem mai mulți decât eram înainte de pandemie, și privim viitorul cu surprinzător de mult optimism. Cred cu tărie că educația nu se oprește niciodată, prin urmare, nici noi.

3. Nu avem cum să nu discutăm despre economia românească și cum se simte ea la firul ierbii. Până la urmă, antreprenorii sunt cei care observă cel mai bine semnalele economice. Așadar, cum arată economia în acest moment? Suntem pe o zonă stabilă, pe ușoară creștere sau suntem pe un trend descendent, cu perspective nu foarte pozitive?

Petru Păcuraru: Încă e o perioada cu emoții mixte, din cele mai multe puncte de vedere. Deși e clar că economia tinde să crească, la fel și obiceiurile de consum, există încă incertitudine în ce privește viitorul, incertitudine care ne împiedică să facem planuri pe termen mediu și lung. Și dacă programele la noi în companie erau desenate alături de clienții noștri pe o perioadă întinsă, acum tind să fie incrementale, din aproape în aproape.

Totodată inflația în creștere în tot palierul European ne îngrijorează, pentru că diminuează puterea de cumpărare a oamenilor, care vor fi nevoiți să reducă bugetele de educație în detrimentul altor zone esențiale.


4. Întotdeauna băncile au jucat un rol important în dezvoltarea unui business. Cum v-a ajutat sistemul bancar în 2020?

Petru Păcuraru: Pentru noi sistemul bancar în 2020 a fost esențial. Pentru că nu doar că ne-a oferit capitalul necesar traversării perioadei dificile, dar ne-a oferit și încrederea că o vom face. Pe care nu o aveam atât de mare la momentul respectiv.

Banca a inventat conceptul de încredere atunci când nimeni nu îndrăznea să o ofere. Faptul că BCR în mod proactiv ne-a sunat și ne-a ajutat să obținem creditul IMM Invest într-o perioada atât de gri, a însemnat că ei văd ceva ce noi nu vedem, și anume că va fi bine. Ne-a ajutat mai mult decât va puteți imagina acum, a fost un vot de încredere care ne-a ajutat să ne păstrăm echipa unită și misiunea în direcția potrivită.

5. Care credeți că va fi relația dvs. pe viitor cu sistemul bancar?

Petru Păcuraru: Intenționăm să creștem în mai multe direcții, așadar banca nu este o instituție pe care o interogăm doar când avem nevoie de capital, ci un partener cu care ne consultăm în ce privește viitoarele investiții și viitoarele direcții de creștere ale businessului.

A fost nevoie să ajungem în situația în care banca să fie singură noastră șansă să ieșim cu bine din asta, ca să ne dăm seama că este un parteneriat pe care dacă îl onorăm, avem ambele părți de câștigat.


6. Ce înseamnă pentru dvs. expresia dreptul la banking?

Petru Păcuraru: A avea dreptul la banking, în 2021, este condiția necesară și suficientă ca să nu găsești nicio scuză în a-ți îndeplini visul antreprenorial. Este un drept pe care l-am câștigat noi toți, ca să ne îndeplinim visele, atâta timp cât suntem dispuși să luptăm pentru ele.

Articol susținut de #DreptulLaBanking

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă