INTERVIU Eugen Vaida, Asociația Monumentum: Să păstrezi tradițiile într-o lume tot mai conștientă de drepturile omului și de valorile legate de demnitate umană devine un fel de mers pe sârmă

1 săptămână in urmă 22

​Arhitectul Eugen Vaida a avut șansa să crească într-un sat multietnic de sași, romi și români: “Multe lucruri se făceau într-un sistem de cooperare, de la curățirea șanțurilor, la văruirea copacilor stradali. Nu exista formație săsească de muzică care să nu aibă în repertoriu și o învârtită românească sau un joc romanes și invers”.

L-a impresionat în adolescență numărul mare de obiecte etnografice de care oamenii se despărțeau cu atâta ușurință, chiar le aruncau sau le puneau pe foc: “Țin minte că mă cocoțam adesea în cel mai înalt punct al satului pentru a identifica curtea din care ieșea fum. Acolo fugeam ca să mai salvez ceva din ce se putea salva. Să păstrezi tradițiile într-o lume tot mai conștientă de drepturile omului și de valorile legate de demnitate umană devine un fel de mers pe sârmă. Ce păstrăm și care sunt lucrurile la care renunțăm este întrebarea fundamentală a celor care lucrăm în domeniul patrimoniului,” spune Eugen Vaida, președintele Asociației Monumentum și coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente, într-un interviu pentru HotNews.ro

În același timp, participarea comună la salvarea unui obiectiv de interes general, cum este o moară, un pod, o biserică sau un conac redeschide apetitul pentru cooperare și consolidează structura grupului detensionând relațiile sociale.

Oamenii RoMâine sunt cei care fac pași concreți pentru un mâine mai bun. Sistemul Medical MedLife, prin platforma de sănătate RoMâine, îi aduce laolaltă pe toți cei care vor să pună umărul la găsirea și aplicarea soluţiilor prin care să facem România bine.


Biserica din Breb, Maramures - Foto: Asociația Monumentum

Interviul pe larg:

Ai crescut într-un sat unde 3 comunități diferite trăiau și construiau împreună, cum te-a influențat diversitatea culturală?

Eugen Vaida: Am avut șansa să cresc într-un sat multietnic de sași, romi și români unde existau nu doar reguli și cutume în interiorul grupurilor entice, dar și în relația unora cu celelalte. Erau, însă, și foarte multe “flexibilizări”, că să folosesc un cuvânt la modă. Foarte multe lucruri se făceau într-un sistem de cooperare, de la curățirea șanțurilor la văruirea copacilor stradali, de la repararea unui pod la organizarea serbărilor școlare. Nu exista formație săsească de muzică care să nu aibă în repertoriu și o învârtită românească sau un joc romanes și invers. Influențele interetnice erau vizibile de la sistemul social de organizare la îmbrăcăminte, de la arhitectură la meșteșuguri.

Această diversitate culturală m-a ajutat ulterior să fixez fenomenele și evenimentele culturale din mai multe perspective și să încerc să găsesc soluții echilibrate la cele mai complicate probleme. Cooperarea și permisivitățile se întâmplau până la un moment dat când apăreau acele limitări “necesare” fiecăreia dintre cele trei etnii pentru ca ele să își prezerve identitatea culturală per se, dincolo de anumite permeabilități acceptate. Deși le înțelegeam rațiunea formală, aceste bariere m-au preocupat și m-au deranjat permanent. Erau niște prejudecăți venite din evenimente istorice în calea unor relații bazate pe valorile individului (nu ale colectivității) pe care le căutam. Așa am ajuns să am în adolescență foarte mulți prieteni romi și sași și să dețin astăzi o colecție de obiecte etnografice grupate într-o colecție interetnică privată. M-a impresionat în adolescență numărul mare de obiecte etnografice cu care am crescut, de care oamenii se despărțeau cu atâta ușurință, chiar le aruncau sau le puneau pe foc. Țin minte că mă cocoțam adesea în cel mai înalt punct al satului pentru a identifica curtea din care ieșea fum. Acolo fugeam ca să mai salvez ceva din ce se putea salva.

Ce s-a întâmplat după plecarea sașilor? S-a pierdut ceva? Cum au fost influențate celelalte două comunități?

Eugen Vaida: S-a întâmplat un lucru firesc, membrii comunităților românești și rome și-au însușit o mare parte din patrimonial săsesc – în special casele, prea puține ajungând să fie utilizate ca locuințe sociale. Cultura locuirii era alta la români și la romi decât la sași, iar spațiile încăpătoare trebuiau brusc întreținute și utilizate altfel decât erau obișnuiți. Noroc că sașii lăsaseră în urmă cunoștințe temeinice în domeniul construcțiilor, așa că noii proprietari s-au adaptat repede. Este și cazul meu și al familiei mele. Ne doream o casă mai încăpătoare, mai solidă și care să aibă și o baie, iar în 1990 am cumpărat-o de la sașii care plecaseră în Germania. Chiar dacă le-au mai modificat, aceste două comunități au salvat cultura materială a sașilor, asumându-și și adaptând casele la necesităților proprii. S-a produs un fenomen similar cu abandonul iei cu altiță românești și preluarea acesteia de către comunitățile rome care s-au atașat foarte tare de ele.


Reacția multor sași în vârstă a fost similar cu “Ce mai faceți cu ele, lăsați-le să cadă”. E dureros.

Pe de altă parte, generațiile mai în vârstă care astăzi mai locuiesc în Germania privesc, în general, dezaprobator salvarea patrimoniului săsesc de către romi și români. Îmi imaginez că e destul de greu să accepte faptul că migrarea către Apus nu le-a adus integrarea pe care și-o doreau și că încă duc dorul locurilor natale. Unii s-ar întoarce, dar acțiunea ar fi văzută ca un eșec prin simplul fapt că ar recunoaște himera după care au plecat. Preluarea și restaurarea patrimoniului săsesc de către celelalte grupuri etnice reprezintă o oglindă pusă în fața comunităților săsești. Reacția multor sași în vârstă a fost similar cu “Ce mai faceți cu ele, lăsați-le să cadă”. E dureros.

Cei care încă și-au păstrat casele și la care se întorc în sezonul cald încep să plângă de îndată ce deschid poarta gospodăriei. Din fericire, tinerele generații evaluează altfel lucrurile, nu mai au acest complex și privesc detașați, dar cu interes, restaurarea patrimoniului săsesc. Mulți participă la activități de restaurare a bisericilor fortificate.

Atitudinea românilor și romilor față de sași este, în general, de recunoștință pentru transmiterea unor valori sociale și culturale și a unor cunoștințe tehnice. În multe sate se păstrează încă anumite obiceiuri și evenimente ca, de exemplu, organizarea socială în jurul vecinătăților.


Biserica din Breb, Maramures - Foto: Asociația Monumentum

“Ambulanța pentru Monumente” sugerează o urgență, dar și sănătate. Ce valori promovați? De ce urgență în salvarea monumentelor și a patrimoniului? De ce crezi că e important să salvăm case și tradiții?

Eugen Vaida: Am adaptat într-adevăr o procedură venită dintr-un domeniu conex, cel al medicinei. Poate că aceasta este și noutatea care a făcut proiectul atât de popular. Chiar avem o ambulanță propriu-zisă dotată cu unelte și spații pentru materiale de construcție. La fel ca și într-o ambulanță medicală, efectuăm doar intervențiile urgente necesare până când “pacientul” ajunge pe masa de operație, ceea ce echivalează în domeniul nostru cu restaurarea. Metodele noastre prezintă similarități cu intervențiile asupra corpului uman: principiul minimei intervenții, principiul compatibilității materialelor noi cu corpul pe care se operează, principiul reversibilității intervenției etc.

În acest moment salvgardarea patrimoniului reprezintă o urgență pentru că ne aflăm la momentul la care acele intervenții sistematice făcute asupra monumentelor în ultimii ani ai comunismului încep să cedeze pe scară largă. În 2016 aveam 600 de monumente aflate în stare de colaps și precolaps or în momentul de față sunt mult mai multe. Noi încercăm să facem față extinzându-ne rapid în toată țara.

Prezervarea identității noastre culturale pe care o întruchipează aceste case și tradiții duce la consolidarea fibrei sociale a comunității de care este mare nevoie în acest punct critic în care se află mediul rural. S-a întrerupt comunicarea și dezbaterea între membrii comunităților locale. Mulți dintre ei sunt plecați peste hotare și vin doar accidental acasă, iar alții sunt atât de cuprinși de activitățile recurente încât nici nu mai au timp să schimbe o vorbă cu vecinii. Comunicarea și dezbaterea sunt elemente cruciale pentru decizii democratice în interiorul unei comunități, iar participarea comună la salvarea unui obiectiv de interes general cum este o moară, un pod, o biserică sau un conac redeschide apetitul pentru cooperare și consolidează structura grupului detensionând relațiile sociale.


Biserica din Breb, Maramures - Foto: Asociația Monumentum

Cum a fost întâlnirea urban-rural la aceste proiecte? Au fost depășite prejudecăți? Aveți povești de la aceste întâlniri despre înțelegerea și ajutorul oferit celuilalt?

Eugen Vaida: Întâi de toate mi-e teamă să nu am eu prejudecăți. De aceea, mă înconjor de cei peste 400 de tineri care reprezintă generația Millennial și Z și care aduc noul Zeitgeist în intervențiile ambulanței. Marea majoritate a voluntarilor sunt din mediul urban care vin cu garda jos în ceea ce privește prejudecățile, dar care nu cunosc foarte bine cutumele din mediul rural tradițional. Aici se produce un clash. Am asistat inclusiv la discuții intense între meșteri tradiționali și studenți pe tema comunităților queer. Acolo se rupe o lume.


Încercăm să ne informăm în prealabil, să nu intrăm cu bocancii în regulile nescrise ale comunității și să tratăm cu delicatețe subiectele sensibile.


Echitatea de gen, discriminarea pe criterii sociale și etnice, protecția animalelor sau toleranța religioasă sunt teme pe care le auzi des în conversațiile tinerilor. Am avut voluntari și meșteri care provin din comunități cu probleme sociale și față de care voluntarii noștri au foarte puține prejudecăți, în schimb am văzut reacții nepotrivite din partea unor localnici. Dar având în vedere că oamenii din sate sunt gazdele noastre, încercăm să ne informăm în prealabil, să nu intrăm cu bocancii în regulile nescrise ale comunității și să tratăm cu delicatețe subiectele sensibile.

Știm cu toții că la țară câinii nu prea sunt acceptați în casă. Îmi amintesc aici de un caz în care, după ce nu l-a convins pe cățelul unei voluntare în mod repetat să părăsească locuința, proprietarul l-a lovit. Evident că voluntara s-a supărat, iar proprietarul, o persoană totuși sensibilă, și-a cerut scuze. Este destul de greu să convingi o comunitate de păstrarea unui copac în jurul monumentului istoric. La una dintre intervenții ne-am trezit cu 5 drujbari care își dădeau rând la tăierea unui copac sănătos din imediata vecinătate a bisericii. Cu chiu cu vai i-am convins să găsim o soluție ca să-l păstrăm, după ce am prezentat efectele benefice în prealabil. Pe de altă parte, consider că, pentru a-și valida viziunea, e necesară imersarea aceasta a noilor generații de la oraș în mediul rural, în realitatea muncii fizice agricole sau a convivialității cu un vecin cu probleme sociale. Mă tem în egală măsură de poziționări radicale sau de un activism agresiv care nu negociază cu realitățile din teren.

Cum ați răspunde cuiva care ar spune că satul ar trebui să se modernizeze, nu să rămână încremenit în tradiții? Cum poate exista un echilibru între modernizare și păstrarea specificului local, a obiceiurilor și tradițiilor?

Eugen Vaida: Să păstrezi tradițiile într-o lume tot mai conștientă de drepturile omului și de valorile legate de demnitate umană devine un fel de mers pe sârmă. Ce păstrăm și care sunt lucrurile la care renunțăm este întrebarea fundamentală a celor care lucrăm în domeniul patrimoniului. Nu toate obiceiurile și tradițiile pot fi păstrate, asta este clar. Unele sunt mai dureroase și încă vii în mintea unor grupuri etnice sau sociale, altele mai puțin. Sigur că o cultură materială asupra căreia s-a instituit o protecție și care a devenit patrimoniu cultural trebuie păstrată și valorificată și pentru a face acest lucru trebuie uneori să re-semantizăm lucrurile. Asta nu se poate întâmpla, însă, imediat și uneori este necesar să treacă două sau trei generații pentru ca lucrurile să se reașeze. De aceea noțiunea de interpretare devine tot mai importantă în domeniul nostru.

Vă dau un exemplu concludent: În județul Sălaj, la Treznea, s-a demolat sub presiunea comunității și cu un puternic sprijin politic un conac maghiar, monument istoric și care a fost locul unor atrocități ale trupelor horthyste îndreptate împotriva comunității locale românești. Lumea patrimoniului a fost pur și simplu șocată și îngenuncheată de acest eveniment. Cum a fost posibilă o demolare a unui monument istoric în România anului 2019?! Evenimentul masacrului era încă viu în memoria colectivă a comunității. În această situație, s-ar fi putut salva acel conac tocmai pentru a-l transforma într-un memorial al atrocităților din care să avem ce învăța, însă noi, cei care activăm în patrimoniu, nu am avut inspirația să intrăm în legătură cu această comunitate și să le oferim alternative plecând de la problemele lor reale.

Biserica fortificata din Altana, Sibiu - Foto: Asociația Monumentum

În altă ordine de idei, o casă veche și spălăcită este asimilată de către comunitățile rurale unui statut social inferior. Dincolo de asta, păstrarea ei se justifică doar în măsura în care poate fi adaptată la nevoile contemporane de locuire.

Din fericire, mai toate casele pot fi păstrate și extinse pentru a face loc unui confort de locuire rurală de calitate fără a-i afecta vizibil aspectul arhitectural. În privința construirii unor case noi, susțin tot mai mult folosirea meșteșugurilor tradiționale și a resurselor locale pentru a crea configurații de arhitectură cu un aspect contemporan prin evitarea pastișelor și a butaforiilor.

Eugen Vaida de la Asociația MONUMENTUM a fost desemnat anul acesta Ashoka Fellows, alături de Iarina Taban de la Asociația Ajungem MARI. Ei se alătură astfel celorlalți șase Ashoka Fellows din România și totodată comunității globale de 3.800 de antreprenori sociali din peste 94 de țări, pe care Ashoka îi sprijină pe viață.

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor pe locul 5 din 500 de ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale.

Articolul face parte din demersul RoMâine.

Platforma de sănătate RoMâine este locul în care românii au ocazia să își aducă aminte și să exerseze cele mai importante valori umane, precum Respectul, Empatia, Încrederea, Speranța sau Grija. Este o școală națională de clădit în viitor în care Sistemul Medical MedLife, furnizorul național de sănătate al României, aduce împreună personalități de renume și oameni de rând, pentru a găsi soluții să facem România bine.

#RoMaine #OameniRoMaine #ImpreunaFacemRomaniaBine

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă