Întârzieri în circulaţia trenurilor de metrou, joi dimineaţa, din cauza unei tentative de suicid

2 săptămâni in urmă 10

Trenurile de metrou au înregistrat joi dimineaţa mici întârzieri, din cauza unei tentative de suicid, ce a avut loc în staţia Izvor, informează Metrorex, printr-un comunicat. "Metrorex informează că astăzi, 06.01.2022, în jurul orei 07:52, la staţia de metrou Izvor, a avut loc un incident în care a fost implicat un călător. Din primele informaţii, a fost o tentativă de suicid evitată de mecanicul de tren. Călătorul a fost scos în siguranţă din calea de rulare. Circulaţia trenurilor de metrou a suferit mici întârzieri. Conform procedurilor care se aplică în astfel de situaţii, a fost necesară intervenţia organelor competente", se menţionează în comunicat. Circulaţia a fost reluată la ora 8:06 şi, potrivit reprezentanţilor Metrorex, evenimentul este cercetat de Poliţie. "Reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: "În aşteptarea trenului nu staţionaţi dincolo de banda de siguranţă marcată la marginea peronului."", subliniat reprezentanţii companiei. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă