Inseparabili de 70 de ani, doi bătrâni au murit ținându-se de mână, la spital. Cuplul era programat să se vaccineze anti-COVID

1 lună in urmă 1

De Iulia Iancu.
Publicat: 23.01.2021, 07:38.
Actualizat: 23.01.2021, 07:59

Inseparabili de 70 de ani, doi bătrâni din Ohio au murit din cauza COVID-19 ținându-se de mână în spital. Cei doi erau programați pentru prima doză de vaccin, pe 19 ianuarie, potrivit familiei.

Ultima fotografie cu Dick și Shirley

Ultima fotografie cu Dick și Shirley

Debbie Howell

Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Dick Meek, în vârstă de 89 de ani, și Shirley Meek, în vârstă de 87 de ani, au decedat la câteva minute distanță, pe 16 ianuarie, la spitalul metodist Riverside din Columbus, Ohio, scrie CNN.

„Nici moartea nu i-a putut despărți”, a declarat fiica cuplului.

Cuplul urma să primească prima doză de vaccin anti-COVID pe 19 ianuarie, în ziua în care Dick Meek ar fi împlinit 90 de ani.

Cei doi s-au întâlnit prima dată la liceu, iar de atunci au fost de nedespărțit. A fost dragoste la prima vedere, povestește, cu emoție, fiica lor.

"Au sărbătorit 70 de ani de la nuntă pe 22 decembrie".

Dick și Shirley au avur împreună cinci copii, 13 nepoți și 28 de strănepoți. Și-au trăit viața din plin, călătorind în întreaga lume și încercând chiar și sporturi extreme. Cel mai important, cei doi și-au făcut întotdeauna timp unul pentru celălalt, povestesc apropiații.

"Nu erau bătrânii tipici de 88 și 90 de ani", a declarat Debbie Howell pentru CNN. "Amândoi erau oameni foarte, foarte sănătoși, foarte activi și lucizi".

Cuplul s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2 pe 26 decembrie, după ce ambii au prezentat simptome despre care inițial au crezut că anunță o răceală. După câteva zile, s-au testat pentru COVID, iar starea lor a început să se înrăutățească.

Dick a fost internat la spitalul Coshocton pe 2 ianuarie, iar Shirley, două zile mai târziu. Când medicii i-au anunțat pe membrii familiei că părinții lor mai au doar câteva zile de trăit, aceștia au cerut ca bătrânii să fie mutați în aceeași cameră. „Nu am vrut să fie separați, pentru că acesta a fost cel mai important lucru pentru ei, să fie mereu împreună”.

"Asistenta i-a așezat capul mamei pe umărul tatălui meu și i-a șoptit: „ Dick, acum poți pleca și tu. Shirley te așteaptă".", a mărturisit una din fiice.

coronavirus sua restrictii covid vaccinare anti-covid vaccin anti-covid pandemie coronavirus
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă