Înmormântare cu zeci de oameni, în Vâlcea. Poliția îi va amenda pe cei care care nu respectat regulile

3 săptămâni in urmă 21

Trei echipaje de poliție și unul de jandarmi s-au deplasat la o înmormântare din localitatea vâlceană Laloșu, după ce pe rețelele sociale au fost încărcate filmări în care se văd zeci de persoane prezente la funeralii, a transmis IPJ Vâlcea pentru Libertatea. Sandra Bălteanu, purtător de cuvânt al Poliției, a spus că sunt continuate cercetările, persoanele care nu au respectat măsurile de protectție sanitară urmând a fi amendate.

Ceremonia a început joi, 15 martie, la ora 15.00 și s-a încheiat în jurul orei.

Potrivit IPJ Vâlcea, „la eveniment au participat circa 70-80 de persoane”, însă alte surse, citate de portalul local Gazeta Vâlceană, afirmă că au fost prezente sute de persoane.

„În vederea prevenirii și combaterii unor fapte penale și contravenționale, zona a fost monitorizată de polițiști”, a explicat IPJ Vâlcea.

Sancțiunile vor fi aplicate după vizionarea înregistrărilor.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă