Îngrijorări în India privind explozia cazurilor COVID, în timpul unui pelerinaj unde sunt așteptați peste 150 de milioane de hinduși

3 săptămâni in urmă 1

Ministerul Sănătății din India a avertizat, duminică, că pelerinajul cu ocazia sărbătorii Kumbh Mela ar putea duce la o creștere uriașă a cazurilor de coronavirus.

Imagine ilustrativă

Imagine ilustrativă

Profimedia Images

Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Autoritățile au anunțat că, zilnic, se înregistrează aproximativ 40 de cazuri de COVID în orașul sfânt Haridwar din Himalaya, locul unde se desfășoară pelerinajul sărbătorii Kumbh Mela, care va ține până în luna aprilie, potrivit Reuters.

Festivalul are loc doar o dată la 12 ani. Organizatorii au declarat că în acest an sunt așteptați peste 150 de milioane de vizitatori, deoarece mulți hinduși cred că scăldatul în râul Gange, în această perioadă, îi va absolvi pe oameni de păcate.

Într-o scrisoare către guvernul statului Uttarakhand, unde se află Haridwar, ministerul le-a spus autorităților locale că testarea zilnică a 55.000 de persoane din Haridwar nu este suficientă, având în vedere numărul mare de pelerini așteptați, iar cazurile erau deja în creștere.

„În prezent, peste 12 state din India au arătat o creștere a cazurilor de COVID-19 în ultimele câteva săptămâni, iar pelerinii așteptați să viziteze Haridwar în timpul Kumbh Mela ar putea proveni și din aceste regiuni deja afectate”.

Guvernul Uttarakhand declară că le-a impus pelerinilor măsuri precum purtarea măștilor, ba chiar a distribuit gratuit milioane de măști și va continua să igienizeze zonele publice.

India a raportat 43.846 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, statul cel mai afectat fiind Maharashtra, unde s-au înregistrat aproximativ 60% din totalul infecțiilor.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

india pelerinaj india resrictii covid traditii india
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă