India a vaccinat într-o zi cât alții în jumătate de an: 3,8 milioane de adolescenți au fost imunizați

3 săptămâni in urmă 19

Foto arhivă Profimedia Foto arhivă Profimedia

India a vaccinat împotriva COVID-19 peste 3,8 milioane de tineri din grupa de vârstă 15-18 ani într-o singură zi, luni, după ce şi-a extins campania naţională de vaccinare pentru a proteja populaţia sa amplă de adolescenţi înainte de posibila apariţie a unui nou val de infectări.

LUNI, 03 IANUARIE 2022, 17:16

SURSĂ: Realitatea AUTOR: Iulian Budușan

Adolescenţii indieni, dintre care mulţi purtau uniforme şcolare, au stat la cozi formate în faţa şcolilor şi a centrelor medicale din ţara întreagă pentru a se vaccina cu serul Covaxin, produs de Bharat Biotech, singurul vaccin anti-COVID-19 autorizat deocamdată în India pentru persoanele cu vârste mai mici de 18 ani.

Această etapă a campaniei de vaccinare a fost demarată în contextul unei creşteri abrupte a numărului de cazuri de COVID-19 în India, unde Ministerul federal al Sănătăţii a raportat luni 33.750 de infectări noi şi 123 de decese. Numărul total al cazurilor de COVID-19 provocate de varianta Omicron a ajuns în India la 1.700.

Datele publicate de portalul CoWIN, afiliat Ministerului Sănătăţii, arată că 3,85 de milioane de doze de vaccinuri Covaxin au fost administrate luni unor tineri din grupa de vârstă 15-18 ani.

Mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Coreea de Sud, au anunţat că infectările din rândul copiilor au alimentat creşterea numărului de cazuri de COVID-19 din ultimele săptămâni şi i-au îndemnat pe părinţi să îşi vaccineze copiii.

India are o populaţie de peste 120 de milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, potrivit unui recensământ din 2011, precum şi cea mai mare populaţie de adolescenţi din lume, conform estimărilor UNICEF.

Unele dintre statele indiene şi-au stabilit obiective ambiţioase de vaccinare. Autorităţile din Gujarat, statul natal al prim-ministrului Narendra Modi, speră să vaccineze cu prima doză aproximativ 3,6 milioane de adolescenţi în această săptămână. 

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă