India a blocat exportul de vaccinuri COVID, așteptate de zeci de țări din întreaga lume

3 săptămâni in urmă 1


Măsura afectează în primul rând statele cu venituri mici care se bazau pe vaccinurile distribuite prin schema umanitară COVAX, alimentată chiar de dozele produse de Institutul Serului din India, scrie joi Financial Times.


India, unul dintre cei mai mari exportatori de vaccinuri din lume, a impus o interdicție asupra exporturilor, în încercarea de a prioritiza campania de imunizare națională, pe fondul unui val pandemic în creștere.


Institutul Serului din India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume și prima sursă pentru programul umanitar COVAX, a anunțat că a oprit exporturile și că măsura ar putea dura două-trei luni.


GAVI, alianța vaccinurilor susținută de ONU, a avertizat imediat că restricția va avea un impact direct asupra schemei COVAX, care și-a propus să asigure distribuția echitabilă a două miliarde de doze de vaccin până în 2021, către zeci de state cu venituri mici.


„Livrările de vaccinuri COVID-19 către economiile cu venituri mici care participă la facilitatea COVAX vor suferi întârzieri ca urmare a stopării exporturilor de doze produse de Institutului Serului din India (SII)”, a spus GAVI într-o declarație, joi.


SII a fost contractat pentru a produce 550 de milioane de doze din vaccinul Oxford/AstraZeneca și 550 de milioane de doze din serul Novovax pentru schema COVAX între 2021 și 2022.


AstraZeneca, Novovax și organizația Mondială a Sănătății nu au reacționat deocamdată.


Și Marea Britanie a primit deocamdată doar jumătate din cele 10 milioane de doze de vaccin comandate de la SII, fapt ce a provocat îngrijorări privind posibila încetinire a campaniei de vaccinare, potrivit The Guardian.


Veștile despre blocarea exporturilor din India vin într-un moment în care și liderii UE pregătesc detaliile unui mecanism propriu ce ar putea bloca exporturile de vaccinuri din UE.


India este prioritatea


După o scădere aproape inexplicabilă a cazurilor de infectare, India se confruntă acum cu o creștere bruscă a epidemiei, motiv pentru care și-a propus să extindă campania de vaccinare la oamenii de peste 45 de ani, începând cu 1 aprilie.


Joi, țara cu o populație de 1,4 miliarde de locuitori a confirmat oficial 53.000 de noi cazuri de infectare, cel mai mare număr zilnic înregistrat din octombrie 2020 și până în prezent.


Experții și oficialii au spus că așteaptă acum să analizeze cererea locală pentru vaccinuri, înainte de a da undă verde exporturilor.


„Orice nu este pentru India trebuie să aștepte, momentan. India este prioritatea”, a declarat o sursă pentru Financial Times.


India a exportat până acum 60 de milioane de doze de vaccin în întreaga lume, mai multe decât a administrat propriei populații, iar unele state au anunțat că nu au suficiente doze pentru a imuniza populația.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă