Îndemnul unui preot pentru populație să se vaccineze: Este ca o vestă antiglonț. Dumnezeu ne-a dat arma împotriva virusului

1 lună in urmă 19

 ProfiMedia Preot, îndemn la vaccinare. Foto: ProfiMedia


Un preot care predă drept canonic în Cluj-Napoca îndeamnă oamenii să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Într-un clip postat pe YouTube, Patriciu Vlaicu face o comparație între serul anti-Covid și vesta antiglonț, atât de necesară pe câmpul de luptă. Totodată, susține că descurajarea celor care vor să se vaccineze este un păcat, potrivit Realitatea Plus. 

DUMINICĂ, 31 OCTOMBRIE 2021, 10:19

SURSĂ: Realitatea Plus AUTOR: Irina Chirtoc

Preotul subliniază că ”fiecare ar trebui să ne cunoaștem limitele competențelor”.

”S-a înlocuit frica de boală și de virus cu frica de vaccin. Medicii sunt cei care ar trebui să se ocupe de această problemă și pe ei ar trebui să-i ascultăm. Eu aș asemăna acest vaccin cu o vestă antiglonț pe care o poartă cineva care este expus liniei întâi”, spune preotul. 

Patriciu Vlaicu susține că vaccinul reprezintă un scut împotriva bolii și că Dumnezeu le-a îngăduit medicilor să-l descopere. Totodată, spune că cei care descurajează imunizarea păcătuiesc în fața Domnului.

”Să îndemni oamenii să nu se vaccineze în zilele noastre este cum ai îndemna oamenii care sunt expuși gloanțelor să nu poarte vesta antiglonț. Sistemul imunitar este lăsat de Dumnezeu, Dumnezeu ne-a dat armă împotriva virusului, anticorpii care sunt în trupul nostru făcut de Dumnezeu. Ce face vaccinul nu este altceva decât să dea organismului nostru niște mijloace prin care să poată să identifice mai ușor acest virus”, a mai explicat preotul. 

Preotul a postat îndemnul la vaccinare recent. Patriciu Vlaicu predică pentru comunitatea ortodoxă ”Sfântul Nicolae” din Bruxelles și este conferențiar doctor în Drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă