Incursiune în lumea românilor care se vaccinează în al 12-lea ceas: "Am făcut vaccinul, dar regret, pentru că vom muri"

4 săptămâni in urmă 34

​Am stat de vorbă cu oameni care au hotărât să se vaccineze zilele acestea, pentru a înțelege ce i-a ținut în loc până acum. Odată ce am intrat în comunitatea lor și le-am ascultat argumentele, am realizat că există un număr foarte mare de cetățeni care nu înțeleg vaccinul, care sunt bolnavi și cărora nimeni nu le-a explicat dacă e ok să se vaccineze sau nu. De asemenea, sunt mulți și cei care aleg să se vaccineze exclusiv din cauza restricțiilor.

Situația pandemică din România este una tragică: ne confruntăm cu o criză sanitară, spitalele nu mai au locuri la ATI, numărul bolnavilor de COVID-19 depășește zilnic 10 mii de cazuri, iar cel al morților e în medie de 400 de persoane în fiecare zi.

În ceea ce privește vaccinarea, chiar dacă lucrurile s-au mai îmbunătățit în ultimele zile, tot la coada UE suntem, alături de bulgari. Chiar și Organizația Mondială a Sănătății a trimis experți în România pentru a analiza de ce o țară care acces la vaccinuri nu apelează la acestea.

Valul patru al pandemiei și refuzul cetățenilor de a se vaccina au generat și noi restricții din partea autorităților, iar accesul în foarte multe locuri se face doar în baza certificatului verde de vaccin.

Toate aceste măsuri au produs o oarecare schimbare în atitudinea românilor, iar numărul celor care au decis să se imunizeze a început să crească. La ora actuală, peste 40% din populație s-a vaccinat.

Pe lângă vocile celor care nu cred în vaccin, dar cred în conspirații, există o profundă neîncredere în stat și în modul în care acesta a gestionat pandemia la nivel de țară.

Așa cum explică psihologul Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în România, autoritățile nu au avut încredere în oameni și au mers pe o campanie mai degrabă în forță, care a redus foarte mult liberul arbitru.

„Atunci când îi reduci liberul arbitru, reacția omului este de a se opune, chiar dacă ceea ce vrei să-i dai este în beneficiul lui. Este ceea ce psihologii numesc reactanță psihologică, iar atitudinea autorităților a născut o reactanță psihologică masivă în populația din România”, explică el.

„Am făcut vaccinul, dar regret, pentru că vom muri”

Am stat de vorbă cu oameni care au hotărât să se vaccineze abia acum, pentru a înțelege mai bine care au fost motivele care i-au ținut în loc. Odată ce am intrat în comunitatea lor și le-am ascultat argumentele, am realizat că există un număr foarte mare de cetățeni care nu înțeleg vaccinul, care sunt foarte bolnavi și cărora nimeni nu le-a explicat dacă e ok să se vaccineze sau nu și care au o frică, rațională sau nu, care nu a fost tratată de autorități cu empatie.

Există și oameni care aleg să se vaccineze din cauza restricțiilor existente, dar nu-i putem trece cu vederea pe cei care nu au știut să acceseze informațiile oferite de stat (sau să aibă încredere în ele) sau pe care nu le-au înțeles pe deplin.

„Plec în străinătate cu munca și de asta m-am vaccinat, dar mă doare brațul. M-am tot dat cu alifie și spirt și tot nu-mi trece”, îmi spune Dorin, un tânăr care se vaccinase cu o zi în urmă.

Reacția lui este una absolut normală pentru vaccin și îi va trece peste o zi, dar el nu vrea să creadă asta, ci îmi povestesc cum, de fapt, nu a vrut să se vaccineze, ci a fost nevoit, ca să nu moară de foame acasă.

„Vaccinul ne va roade organismul în trei, patru ani și ne va băga în pământ pe toți. Eu nu am vrut să mă vaccinez, dar am fost nevoit, pentru că plec la muncă în străinătate. Am auzit de la doctori mai în vârstă că aceste vaccinuri o sa ne omoare și când mă gândesc la asta, de multe ori îmi vine să plâng”, încheie tânărul, fără urmă de consolare și încredere.

Lipsa de încredere în sistemul medical își spune cuvântul


Medicul Radu Angelescu. FOTO: Arhiva personală

Chiar dacă guvernul a investit într-o platformă de informare, nu toți oamenii știu de ea sau cum să o acceseze, și pentru că valul patru de pandemie se înăsprește în plan național, mai multe voci populare din mediul online au hotărât să îndemne oamenii spre vaccin și informații corecte.

Vasi Rădulescu, medic specialist internist, este unul dintre utilizatorii care-și folosesc platforma pentru a da informații avizate celor care au întrebări. Așa cum spune chiar el, a răspuns la peste 12 mii de mesaje din partea oamenilor care aveau nelămuriri cu privire la vaccin.

„Faptul că un număr uriaș de oameni încă au întrebări despre vaccinuri ne arată situația jalnică în care suntem cu educația. Dacă vrem să scăpăm de conspiraționiști e nevoie de rezolvăm rapid educația, bașca să punem multă educație sanitară la copii, adolescenți, adulți, peste tot.

Setea unora de informație, mai ales că vorbim despre propriul corp, ar trebui să vină tot dintr-un fundament educațional solid”, notează medicul Rădulescu.

Vasi Rădulescu a cerut ajutorul și altor specialiști care să preia răspunsul la comentariile românilor, iar unul dintre ei este Radu Angelescu, medic în Marea Britanie.

La rândul lui, doctorul Angelescu a intrat în contact cu foarte mulți români speriați sau neinformați cu privire la vaccin. Așa cum explică, unele dintre cele mai comune motive pentru care românii nu se vaccinează au legătură cu temerile lor și lipsa accesului la informații formulate pe înțelesul tuturor.

„În plus, avem informații contradictorii, multe persoane nevaccinându-se la indicația medicului, tocmai pentru motive care reprezintă principala indicație pentru vaccinare și nicidecum o contraindicație. Avem apoi rezultatul a zeci de ani de probleme care au dus la o lipsă cronică de încredere în știință/medicină/medici și personal medical, la care adăugăm și lipsa de încredere în autorități și în politicieni”, spune medicul.

„M-am vaccinat când s-au acumulat mai multe studii”


Maratonul vaccinării, București, 22 octombrie 2021. FOTO: Daniel Mihăilescu/ AFP/ Profimedia

Aura, o educatoare de 26 de ani, povestește că s-a vaccinat abia acum, deoarece a considerat că în prezent s-au acumulat mai multe studii. Plus de asta, a observat cum oamenii din jurul ei, vaccinați deja, au o protecție mai bună în fața virusului.

„Bunicii mei cu vârste cuprinse între 85-91 de ani au contactat acest virus și au trecut foarte bine peste, vaccinați cu ambele doze, iar iubitul meu diabetic, asemenea. Mai mult, am prins încredere și când am văzut că unii dintre prietenii mei care au fost în contact cu persoane pozitive nu au luat virusul, datorită vaccinului”, explică ea.

Alina, 34 de ani, artistă, îmi spune că nu a vrut să se vaccineze până acum pentru că era însărcinată și nu existau foarte multe studii pe partea de gravide.

„Nu am vrut să fac experimente pe copilul din burtă și am așteptat să nasc. După ce am născut, m-am gândit că singurul lucru pe care îl pot da mai departe prin laptele matern sunt anticorpi. Așa că n-am mai stat pe gânduri”, adaugă ea.

Dalia, o profesoară de 44 de ani, nu s-a vaccinat până în prezent, deoarece i-a fost teamă de efectele adverse.

„M-a convins cineva din familie. Am vrut să fac pentru ai mei, pentru mine și pentru cei de care sunt înconjurată”, spune ea.

Maria, pe de altă parte, o contabilă de 54 de ani dintr-o firmă cu 130 de angajați, crede că va face o formă ușoară a bolii. Cu toate astea, s-a vaccinat:

„Doar doi oameni de la mine de la muncă s-au îmbolnăvit de la începutul pandemiei, dar acum m-am vaccinat și eu, pentru sănătate.”

Medicii și impactul lor asupra oamenilor

Doctorul Radu Angelescu povestește cum atât el, cât și medicul Vasi Rădulescu, au primit nenumărate mesaje de la oameni, în urma inițiativei lor, care le-au mulțumit pentru abordare și care apoi s-au hotărât să se vaccineze.

Specialistul crede că mesajele directe într-un limbaj simplu dau rezultate.

„Poate deschiderea către toată lumea și răspunsurile sincere prin care prezentăm atât plusuri cât și minusuri, pentru că orice vaccin și orice tratament în medicină are riscuri și beneficii. Populația trebuie să fie implicată în luarea deciziilor pentru o mai bună aderență la sfatul medical”, explică el.

Ioana, antreprenoare și freelancer în vârstă de 41 de ani, mărturisește motivul pentru care ea a hotărât să se vaccineze în prezent. După ce la final de 2020 a făcut COVID, o formă medie, s-a informat cu privire la imunitatea dobândită.

„Se pare că, și în lipsa anticorpilor „dovedibili” prin analize, imunitatea celulară a organismului se păstrează mult timp. Se fac încă cercetări pe această temă, dar eu am discutat cu medici în care am încredere și care mi-au spus că, conform tiparelor cunoscute, organismul produce această imunitate.

Mi s-a spus că eu ar trebui în mod normal sa mă vaccinez cu o singură doză, acest lucru fiind posibil în alte țări pentru cei trecuți prin boală, dar nu și la noi. Mi s-a mai spus, de asemenea, că dacă aș mai contacta boala aș face cel mai probabil o formă foarte ușoară sau, în cel mai rău caz, similară cu cea pe care am avut-o”, susține ea.

Ioana a sperat că se vor face niște diferențieri, că obligativitatea de vaccinare va exclude anumite categorii sau va restrânge cu adevărat categoriile de risc, și de asta a așteptat.

„Din punct de vedere al sănătății mele, dar și al gradului de răspândire a virusului eu nu mă consideram un pericol, în condițiile în care și persoanele vaccinate pot transmite boala foarte ușor.

Susțin vaccinarea ca metodă de protecție a persoanelor din categorii de risc, vârstnici sau cu boli asociate, dar consider că vaccinul obligatoriu și folosit ca și condiție de acces la o viață normală reprezintă o restrângere a drepturilor cetățeanului”, încheie ea.

Elena are 32 de ani și suferă de epilepsie genetică, pe care o ține sub tratament, și trombofilie cu risc intermediar. Ea s-a vaccinat recent, în clipa în care medicul hematolog nu i-a mai dat, în scris, adeverința unde nota că se recomandă temporizarea vaccinării.

Specialistul i-a mărturisit că-și poate pierde locul de muncă dacă-i mai scrie această recomandare în raport. Cât timp avea recomandarea specialistului de a nu se vaccina, ea a făcut mai multe sesizări la Ministerul Sănătății, pentru a-i lua în vedere recomandarea medicală.

Răspunsul oficial primit este că i se vor aplica aceleași măsuri ca persoanelor nevaccinate.

„Doctorul mi-a spus clar că nu-și poate pierde locul de muncă, dar eu știu ce am de făcut, adică nu-mi recomandă vaccinarea. Sunt deja discriminată din cauza bolii pe care o am, dar de când cu „micii” și „100 de lei” pentru vaccinare a mai apărut o altă discriminare. Familia mea este vaccinată din iarnă, dar eu nu m-am riscat, mai ales că medicul așa îmi spusese”, explică ea.

Elena s-a vaccinat recent cu prima doză Pfizer în urmă căreia a avut o serie de reacții, după cum explică - un mic atac ischemic, dureri groaznice de cap, vânătăi pe picioare și niște sângerări nazale. Plănuiește să-și facă un set de analize hematologice înainte de a doua doză.

(Elena ne-a trimis și răspunsul oficial la Ministerului Sănătății la solicitarea sa, răspuns în care se precizează: „Recomandarea de temporizare a vaccinării împotriva COVID-19 nu vă oferă, din păcate, nicio derogare de la măsurile cu privire la limitarea răspândirii virusului SARS-COV 2 în comunitate”).

Diana, o economistă de 38 de ani, spune că s-a vaccinat abia acum, deoarece i-a fost frică de reacțiile post vaccinare.

„Din păcate nu am o relație foarte bună cu sistemul medical și suflu și în iaurt de câte ori trebuie să iau o pastilă. Răcesc foarte rar și mă tratez, de obicei, cu ceaiuri naturiste. De COVID mă protejez și încă o fac.

Știam că vreau și trebuie să mă vaccinez, dar a durat ceva până mi-am făcut curaj. M-am dus de trei ori la centrul de vaccinare și m-am întors din drum. În primăvară, un medic mi-a spus să mai aștept, apoi altul mi-a recomandat să aleg Johnson, iar eu voiam Pfizer.

Frica de reacții și lipsa de încurajare din partea medicilor cu care am discutat au contribuit la amânarea deciziilor mele. Am citit multe studii înainte să mă decid, dar până la urmă am făcut-o”, mai spune ea.

„Trebuie să punem accent pe social media”

L-am întrebat pe medicul Radu Angelescu dacă vede o soluție la nivel național și cum ar fi bine, în opinia lui și după interacțiunile sale cu oamenii, să comunice public, astfel încât să-i determine pe oameni să se vaccineze.

Specialistul spune că la începutul campaniei de vaccinare au fost câteva sesiuni online pe grupul oficial de Facebook (RO Vaccinare), dar i s-au părut foarte scurte, cu răspunsuri evazive și, de multe ori, sarcastice.

„Social media reprezintă în zilele noastre una dintre cele mai bune platforme de comunicare. Am primit mesaje pe Facebook de la persoane de 12 ani, cât și la persoane de 80 de ani. Trebuie să punem accent pe social media prin toate platformele existente. Trebuie să fim deschiși și onești. Trebuie să lucrăm împreună pentru că doar așa putem trece peste această perioadă dificilă”, explică el.

O comunicare deschisă poate ajută la clădirea încrederii, un element care rămâne totuși esențial în decizia oamenilor de a se vaccina. Chiar dacă restricțiile dau rezultate, oamenii tot nu au încredere în vaccin, pentru că, cel mai probabil, nu au încredere în autorități.

Daniela are 46 de ani, lucrează alături de copii și nu a vrut să se vaccineze, dar a convins-o fiica ei și au mers împreună. I-a fost teamă să nu ajungă în spital și a vrut să-și protejeze fiica, dar, mai spune ea: „dacă știam că are reacții adverse nu mai mergeam, dar acum deja faptul este consumat.”

Laura, în vârstă de 33 de ani, administrator, spune că s-a vaccinat acum din cauza restricțiilor, deși nu are foarte mare încredere în ser și crede că foarte mulți sunt în situația ei.

„Restricțiile ne-au forțat mâna să facem acest vaccin. Dacă nu ne forțau mâna așa cum au făcut-o, probabil nu-l făceam. Suntem nevoiți de teama să nu apară pe parcurs și alte restricții mai dure care ne-ar putea lăsa fără job. Este tristul adevăr”, povestește ea, în timp ce subliniază că toți oamenii care erau lângă ea la coadă au venit să se vaccineze din același motiv.

„Trist, dar adevărat. Nu știu cât de mult ne ajută acest vaccin. Dacă este bun și o să scăpăm cu toții de acest chin, atunci o să fiu mândră că l-am făcut. Până atunci, sunt dezamăgită că într-un mod sau altul ne forțează să-l facem. Sunt tristă că nu putem alege noi acest lucru”, încheie ea.

*Interviurile cu persoanele care se vaccinează au fost făcute sub condiția anonimatului, așadar nume lor au fost schimbate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă