INCONŞTIENŢĂ EXTREMĂ! Un şofer a rupt barierele şi a trecut calea ferată într-o zonă unde trenul circulă cu 160 de kilometri pe oră VIDEO

2 luni in urmă 21

Şoferul inconştient, la volanul unui SUV marca Lexus, vine spre calea ferată dintr-o curbă la stânga, cu mare viteză, şi nu dă niciun semn că ar intenţiona să oprească la bariera de la trecerea peste calea ferată, care era deja în poziţia orizontală. El trece de prima barieră, pe a doua o rupe şi merge mai departe, trecând la mică distanţă de o altă maşină oprită regulamentar pe sensul opus.

„Bucureşti, 6 august 2021

INCONȘTIENȚĂ sau TERIBILISM LA TRECEREA LA NIVEL CU CALEA FERATĂ din satul PASĂREA, comuna BRĂNEȘTI!

Nu puţine sunt situaţiile în care şoferii inconştienţi ignoră semnalizarea de la trecerile la nivel şi forţează traversarea printre barierele aflate în poziţia orizontală, considerând că astfel fentează trenul.

Un astfel de caz a fost surprins de camerele de luat vederi de la trecerea la nivel cu calea ferată din satul PASĂREA, comuna BRĂNEȘTI, marți, 3 august 2021, în jurul orei 19.38, când un şofer inconştient rupe practic brațele barierei, aflate deja în poziţia orizontală, și traversarea în viteză trecerea la nivel.

DOAR UN MIRACOL l-a salvat pe acest șofer, deoarece în momentul respectiv, în zona pasajului, încă nu ajunsese trenul de Constanța, care circulă cu viteza de 160 km/h!

O astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul!

VIDEO Un şofer a rupt barierele şi a trecut calea ferată în zona unde trenul trece cu 160 km/oră

O astfel de inconştienţă poate pune în pericol şi vieţile celorlalţi participanţi la traficul rutier sau al pietonilor!

O astfel de inconştienţă atrage după sine timp pierdut în trafic, fie că vorbim de cel rutier sau cel feroviar!

O astfel de inconştienţă produce pagube materiale sistemului feroviar!

Menţionăm faptul că trecerea la nivel cu calea ferată din imagini este situată între staţiile Pasărea şi Brănești, la km 23+800, pe raza comunei Brănești, parte componentă a magistralei Bucureşti Nord – Constanţa, unde viteza maximă de circulaţie a trenurilor de călători este de 160 km/h.

Deşi compania CFR SA a luat toate măsurile de siguranţă la această trecere la nivel atât pentru pentru traficul rutier, cât şi pentru cel feroviar, fiind montate inclusiv camere video, inconştienţa unor conducători auto este greu de imaginat şi de acceptat!”, se arată în postarea CFR Infrastructură.

Citeşte şi: Dezastru pe Transalpina după codul roşu de vijelii. Tarabele au fost răsturnate de vânt, iar mobilierul aruncat pe şosea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă