Incidenţa Covid a trecut de 4 la mie în București

4 săptămâni in urmă 14

Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile a trecut de 4 la mia de locuitori în București, conform datelor INSP.

Rata de infectare în București a trecut de 4, sâmbătă, după ce cu o zi de urmă a fost 3,77, au anunțat reprezentanții Prefecturii Capitalei. Sâmbătă, rata de infectare în București a ajuns la 4,1.

Capitala a intrat în în scenariul roșu de la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, ceea ce înseamnă că este obligatoriu certificatul verde COVID, pentru accesul în localuri, săli de spectacole, evenimente private, săli de sport sau restaurantele din mall-uri.

În urma hotărârii CMSU, în București, adunările publice precum mitingurile și demonstrațiile pot fi organizate cu un număr maxim de 100 de participanți. Restaurantele și cafenelele trebuie să primească clienți, astfel încât să nu se depășească 50% din capacitatea spațiului și să intre doar persoane care prezintă certificatul verde. În sălile de spectacole, concerte și la proiecțiile de film este obligatorie intrarea cu certificatul Covid, iar capacitatea maximă de 50% nu poate fi depășită. Documentul va fi obligatoriu și pentru copiii cu vârsta de la 12 ani, și nu de la 6 ani, cum era până acum.

Conform proiectului de hotărâre, este obligatorie purtarea măștii de protecție pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor. Sunt permise orele de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele cu certificat COVID.

Editor : I.C

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă