Incident la metrou: Un călător a alunecat pe calea de rulare în stația de metrou Piața Unirii

3 săptămâni in urmă 1

Un călător a alunecat luni seara în calea de rulare a liniei 1 din staţia de metrou Piaţa Unirii 1, dar nu a suferit vătămări corporale.

Ca urmare, circulaţia trenurilor a fost reorganizată între staţiile Piaţa Unirii 1 – Eroilor 1, informează Metrorex.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a produs în jurul orei 18:54.

„Astăzi, 15.03.2021, la ora 18:54, la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, linia 1, a avut loc un incident în care a fost implicat un călător. Din primele informaţii, acesta a alunecat din greşeală în calea de rulare, fiind extras fără vătămări corporale. Conform procedurilor care se aplică în astfel de situaţii, a fost solicitată intervenţia echipajelor SMURD şi a Poliţiei Metrou. Acest eveniment regretabil este cercetat de Poliţie”, precizează reprezentanţii Metrorex într-un comunicat transmis AGERPRES.

Din cauza acestui incident, circulaţia trenurilor a fost reorganizată între staţiile Piaţa Unirii 1 – Eroilor 1, înregistrându-se întârzieri minime.

Metrorex precizează că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: „În aşteptarea trenului nu staţionaţi dincolo de banda de siguranţă marcată la marginea peronului”.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură video

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă