Închiderea restaurantelor şi hotelurilor, discutată acum la Prefectura Capitalei

2 săptămâni in urmă 11

Întâlnirea are loc la Prefectura Bucureşti între CMBSU şi reprezentanţii HORECA, la solicitarea Prefecturii. Se discută despre propunerea închiderii restaurantelor şi hotelurilor din Capitală, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID şi a incidenţei la mia de locuitori. O decizie în acest sens urmează să fie anunţată după încheierea şedinţei.

Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la 14.71 marţi, anunţă Prefectura Capitalei. Duminică, incidența era 13,6 la mie, în creștere de la 12,65 sâmbătă, iar luni a fost de 14,2. CMBSU a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

Rata de infectare în Bucureşti se apropie de 15 la mie. Restricțiile momentului din Capitală:

  • Carantina de noapte între 20:00 și 5:00 pentru persoanele nevaccinate. Cei vaccinați sau trecuți prin boală nu au nevoie de declarație;
  • Restaurante și cinematografe deschise la jumătate din capacitate pentru vaccinați și trecuți prin boală;
  • Evenimente private (nunți, botezuri) la jumatate din capacitate (cel mult 200 de persoane), pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
  • Săli de sport deschise la jumatate din capacitate pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și sunt vaccinate sau trecute prin boală;
  • Magazinele se închid la ora 22:00.

Rata de infectare de la 1 octombrie era de 7.68 la mia de locuitori, iar în mai puţin de două săptămâni aceasta s-a dublat, ajungând marţi la 14,71.

Infectările cu COVID au atins cifre-record. Aproape 17.000 de persoane au fost infectate cu coronavirus în ultimele 24 de ore.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 16.743 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.380 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 442 de persoane au decedat, fiind depăşit numărul de 40.000 de decese. La ATI sunt internaţi 1.667 de pacienţi cu COVID-19. 428 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 39 dintre ei fiind la ATI.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă