Începe curățenia la Rapid după numirea lui Daniel Niculae ca președinte: „Ei doi vor pleca”

1 lună in urmă 1

Articol de GSP - Publicat duminica, 04 aprilie 2021, 07:33 / Actualizat duminica, 04 aprilie 2021 07:44

Daniel Niculae (38 de ani), noul președinte de la Rapid, a lăsat de înțeles că alb-vișiniii se vor despărți de Andrei Nicolescu, vicepreședinte al Consililui de Administrație, și Ovidiu Burcă, antrenorul de la Rapid 2.

Daniel Niculae a revenit la Rapid, fiind numit președinte al grupării cu aspirații de promovare. Fostul idol din Giulești nu i-a uitat pe cei din cauza cărora a plecat de la Rapid în 2018, Andrei Nicolescu și Ovidiu Burcă, și a lăsat de înțeles că aceștia vor fi îndepărtați din club în perioada următoare.

„Știți care a fost decizia mea, din ce cauză am decis de a pleca. Înseamnă că s-au schimbat lucrurile (n.r. - dacă a acceptat acum să vină), că persoanele cu care nu am putut lucra probabil vor pleca săptămâna următoare”, a declarat Niculae în cadrul unei conferințe de presă.

Victor Angelescu: „Nicolescu știa că îmi doresc ca Daniel să vină”

Noul președinte a fost completat de acționarul majoritar Victor Angelescu: „Am avut o discuție cu Andrei (Nicolescu), el știa că eu îmi doresc ca Daniel să vină în funcția de președinte. Andrei era celălalt acționar, eu cred că mi-am făcut datoria atât timp cât am avut un partener, am respectat lucrurile stabilite împreună. Andrei a acceptat, a înțeles ce i-am spus și nu s-a opus, știe că va trebui să luăm anumite decizii săptămâna următoare.

Cu Ovidiu (Burcă) nu am avut nicio discuție pentru că el nu mai este în staff. El este antrenor la echipa a doua, așa că Daniel va avea o discuție cu el. Ovidiu se află încă sub contract, dar asta sunt lucruri care țin de bucătăria noastră internă”, a spus patronul Rapidului. 

Există garanția că lucrurile se vor face cum trebuie, pas cu pas, profesionist, și bineînțeles, cu multă, multă dragoste. Doar dragostea nu este suficientă, dar este exact ceea ce i-a lipsit acestui proiect în ultimul timp. 
- Daniel Niculae, președinte Rapid

VIDEO. Dumitru Dragomir, impresionat de doi fotbaliști de la Rapid: „În doi ani sunt la națională!”

Mai multe știri despre Rapid:

Victor Angelescu a anunțat ce decizie s-a luat în privința lui Mihai Iosif, după calificarea în play-off: „Tocmai ce am discutat cu el”

Conducerea Rapidului, anunț categoric despre baza Pro Rapid: „Am uitat de ea! Nu va mai fi niciodată a noastră”

Playtech: Au fost mereu rivale, dar abia acum s-a aflat ASTA! Războiul divelor între Andreea Marin și Mihaela Rădulescu. Declarații BOMBĂ


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă