Incendiul de la Parlamentul sud-african a reizbucnit, după ce pompierii au spus că este sub control

1 săptămână in urmă 12

Incendiul devastator, care s-a declanşat duminică şi a distrus o mare parte din sediul Parlamentului sud-african de la Cape Town şi pe care pompierii au reuşit să-l aducă sub control în cursul nopţii după 24 de ore de luptă cu flăcările, a reizbucnit violent luni după-amiază, relatează AFP.

O coloană groasă de fum se înălţa din nou deasupra importantei construcţii victoriene, iar flăcările erau iarăşi vizibile, potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului.

„Focul a reizbucnit la acoperişul clădirii care adăposteşte Adunarea naţională”, a cărei incintă a fost complet devastată de flăcări în ziua precendentă, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor, Jermaine Carelse.

Salvatorii au anunţat în cursul dimineţii că focul era sub control şi doar în jur de zece pompieri se mai aflau la faţa locului. În câteva minute, numărul lor crescuse la circa 30. Ca şi duminică, unii pompieri încercau să stingă focurile de pe o macara, transmite Agerpres.

Foto: Profimedia Images

Focul a izbucnit duminică în jurul orei 05.00 (03.00 GMT), în aripa cea mai veche a edificiului, terminată în 1884. În această parte istorică, care adăposteşte circa 4.000 de opere de artă şi de patrimoniu, între care unele datează din secolul al XVII-lea, acoperişul a fost în întregime distrus, fiind vizibilă o mare gaură.

În aceste săli îmbrăcate cu lemn preţios şi ornate cu covoare şi draperii bogate, căldura era în continuare intensă luni, în jurul a 100 de grade Celsius.

Un bărbat de 49 de ani, arestat în incinta Parlamentului, a fost inculpat pentru „furt prin efracţie şi incendiu criminal” şi urmează să fie prezentat marţi justiţiei.

Amplul edificiu este format din trei părţi: o clădire care găzduieşte actuala Adunare naţională, o alta care găzduieşte camera superioară a parlamentului, numită Consiliul naţional al provinciilor, şi partea istorică cea mai veche unde se reuneau anterior parlamentarii.

Anumite săli nu au fost încă deschise, atât pentru a le proteja cât şi pentru că structura este instabilă, potrivit echipelor de salvare. Preşedinţii celor două camere şi membrii guvernului s-au reunit în jurul prânzului cu experţi pentru a face un prim bilanţ al situaţiei. Însă operaţiunea a fost limitată din raţiuni de securitate.

Potrivit primelor constatări ale anchetatorilor, focul a izbucnit în două focare distincte şi sistemul automat de stingere nu a putut funcţiona corect, apa fiind tăiată. Un raport urmează să fie înaintat poliţiei.

Este pentru a doua oară în mai puţin de un an când Parlamentul este avariat de flăcări. Un incendiu stins rapid s-a declanşat în luna martie.

Clădirea se află la câteva sute de metri de Catedrala Saint-George, unde s-au derulat duminică funeraliile eroului luptei anti-apartheid, Desmond Tutu.

Cape Town este din 1910 sediul Parlamentului, guvernul fiind instalat la Pretoria. În februarie 1990, ultimul preşedinte sud-african alb, FW de Klerk, decedat în noiembrie, a anunţat aici sfârşitul regimului rasist de apartheid.

Editor : A.C.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă