Incendiu la o secție de ATI din Ucraina. Trei persoane și-au pierdut viața

3 săptămâni in urmă 31

Miercuri, 29 Decembrie 2021, ora 17:16

0 citiri

Incendiu la o secție de ATI din Ucraina. Trei persoane și-au pierdut viața

Un incendiu declanşat de o lumânare a devastat o secţie de terapie intensivă oentru bolnavi de covid-19 în Ucraina, s-a soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea altor patru, au anunţat miercuri serviciile ucrainene de salvare, relatează AFP.

Potrivit salvării, un angajat al spitalului a aprins o lumânare unui pacient mort din cauza covid-19 în această secţie, în oraşul Kosiv (vest).

La contactul cu aerul saturat din secţia de terapie intensivă, în care funcţionau cinci concentratoare de oxigen, această sursă de căldură a declanşat ”imediat” incendierea aparaturii medicale.

”Necunoaşterea legilor fizicii şi dispreţul faţă de securitate au condus la pierderi ireparabile”, deplâng într-un comunicat salvatorii.

Tre persoane - incluisv doi pacienţi - au murit în acest incendiu, la parterul clădirii.

Identitatea celei de a treia victime era necunoscută imediat, dar şi soarta angajatului care a aprins lumânarea.

Patru persoane au fost rănite, dintre care două prezentau arsuri foarte grave, potrivit aceleiaşi surse.

În Ucraina, la fel ca în toată fosta Uniune Sovietică, incendiile şi alte accidente în spitale sau aziluri de bătrâni sunt frecvente, din cauza infrastructurii în paragină sau neglijenţei.

În februarie, patru persoane au murit într-un incediu la o unitate de bolnavi covid-19 de la Zaporojie, în sudul Ucrainei.

În aceeaşi lună, un bolnav de covid-19 a murit în explozia unei surse de oxigen într-un spital de la Cernăuţi (vest).

Citeste si:

 ”Alianța a trecut la practica provocarilor directe”

Dorind să verifice ultimele mișcări ale rușilor, americanii au trimis în misiune, luni, 27 decembrie, celebrul avion de spionaj al SUA, E-8C Joint Surveillance Target Attack Radar System, care...

Rusia vrea o apropiere mai mare de fostele republici sovietice. Ce aliați mai are Putin la 30 de ani de la destrămarea URSS

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat marți, 28 decembrie, un apel la legături mai strânse între fostele republici care au făcut parte din Uniunea Sovietică, la summitul informal al...

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă