Incendiu la 'Matei Balş'/MS: Încă o persoană din rândul pacienţilor transferaţi la alte spitale a decedat

3 săptămâni in urmă 20

Încă o persoană din rândul pacienţilor care au fost transferaţi de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" după incendiul produs a decedat, bilanţul victimelor ridicându-se astfel la şase, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii. Este vorba de o femeie în vârstă de 58 de ani, transferată la Spitalul Universitar, care se afla în stare gravă, fiind intubată, cu o pneumonie COVID-19 severă, inhalare de fum şi cu arsură de 2% din suprafaţa corporală. "Ministerul Sănătăţii a fost anunţat despre un nou deces înregistrat în rândul pacienţilor care au fost transferaţi de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase 'Matei Balş' după incendiul produs. Este vorba despre o femeie în vârstă de 58 ani internată în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti care se afla în stare gravă. Pacienta era intubată, cu o pneumonie COVID-19 severă, inhalare de fum şi cu arsură de 2% din suprafaţa corporală", anunţă MS. Tot sâmbătă, Ministerul Sănătăţii a transmis situaţia cu pacienţii afectaţi de incendiul care a avut loc la Institutul "Matei Balş" şi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare. Dintre aceştia, trei pacienţi sunt intubaţi şi unul se află în stare gravă. Incendiul de la "Matei Balş" a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată iar sâmbătă a decedat o femeie transferată la Spitalul Universitar. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)   Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO   Citeşte şi:   * Anchetatorii reiau cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la 'Matei Balş'; la INML vor fi efectuate necropsiile   * Starea de sănătate a pacienţilor transferaţi de la 'Matei Balş': trei intubaţi, unul în stare gravă   * LIVE UPDATE FOTO/VIDEO Incendiu la Spitalul 'Matei Balş' din Capitală; a fost activat planul roşu
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă