Incendiu la locomotiva unui tren în care se aflau 80 de pasageri, pe ruta București-Pitești

2 luni in urmă 25

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la locomotiva trenului de călători care circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti şi în care se aflau 80 de persoane. Locomotiva a fost decuplată de vagoane, iar focul stins, fără ca cineva să fie rănit.

Incendiul a izbucnit, vineri după-amiază, la compartimentul motor al locomotivei trenului de persoane circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti, în timp ce garnitura se afla în gara oraşului Găeşti.

Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, iar la faţa locului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD.

”La sosirea echipajelor de pompieri locomotiva era desprinsa de vagoane. Echipajul SMURD a făcut o verificare a tuturor pasagerilor din tren pentru a identifica eventuale persoane rănite. Niciuna din cele 80 de persoane aflate în tren nu a avut probleme”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Incendiul a fost stins rapid de pompieri, iar un echipaj a rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor având în vedere temperaturile ridicate din compartimentul motor al locomotivei.

sursa: News.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă