Incendiu de proporții la o fermă de animale din Vâlcea. Zeci de focare sunt active

2 luni in urmă 15

Pompierii din Vâlcea intervin joi, 12 august, pentru stingerea unui incendiu la gunoi de grajd care aparține unei ferme de creştere a păsărilor.

Incendiul a izbucnit încă de miercuri, dar joi a fost necesară suplimentarea efectivelor, întrucât incendiul se manifestă cu zeci de focare. S-au folosit deja deja peste o sută de tone de apă.

”Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi în data de 11.08.2021, la ora 14.40, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Bălceşti, la un depozit de gunoi de grajd, aflat în administrarea unei societăţi comerciale cu profil de creştere a păsărilor. Pentru stingerea incendiului, s-au trimis iniţial la faţa locului, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pompierii militari acţionând alături de membrii SVSU Bălceşti”, a transmis, joi, ISU Vâlcea.

Sursa citată a precizat că, la scurt timp, s-au solicitat din partea administratorului depozitului, mai multe utilaje (cisterne cu apă şi buldoexcavatoare), pentru dislocarea gunoiului şi stingerea focarelor.

”Până în acest moment, în zonă s-au folosit aproximativ 100 de tone de apă, operaţiunea de stingere desfăşurându-se şi pe timpul nopţii. În această dimineaţă, la faţa locului au fost trimise efective mărite de pompieri şi utilaje. În acest moment focarele sunt de ordinul zecilor şi se manifestă în profunzimea stratului de gunoi, gros de aproximativ 2 metri, pe o suprafaţă de aprox. 250 mp, pe o singura parcelă”, au mai transmis pompierii.


Potrivit acestora, depozitul este traversat de un drum, care îl împarte în doua parcele aproximativ egale, în suprafaţă de cca 400 mp fiecare.

Zona în care se află amplasat depozitul este nelocuită, astfel că degajarea fumului nu pune în pericol populaţia din oraşul Bălceşti.

Citeste si:

Incendiu violent într-un bloc din București. Zece autospeciale de stingere, trimise la intervenție. Un polițist s-a tăiat la braț, iar unui pompier i s-a făcut rău UPDATE VIDEO

Incendiu în Timișoara la o stație de sortare deșeuri. Au ars trei tone de vopseluri

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă