Încă un jucător a părăsit cantonamentul României. Fotbalistul a reclamat dureri musculare și nu s-a putut antrena

1 lună in urmă 24

Încă un jucător a părăsit cantonamentul României! Este vorba de atacantul celor de la Standard Liege, Denis Drăguș, cel care nu a mai putut fi recuperat pentru partidele cu Liechtenstein și Macedonia de Nord, din preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022.

Federația Română de Fotbal a făcut anunțul sâmbătă seară, la ora 23. Se pare că fostul jucător al celor de la Viitorul Constanța a resimțit aceleași probleme pe care le-a reclamat și înaintea partidei cu Islanda.

Staff-ul României a sperat să-l recupereze pe Denis Drăguș, măcar pentru partida cu Macedonia de Nord, de miercuri, 8 septembrie, de la ora 21:45.

Denis Drăguș a părăsit cantonamentul naționalei României

Naționala României întâlnește reprezentativa din Liechtenstein, duminică, 5 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cea de-a 5-a etapă din preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022.

Se pare că problemele musculare ale lui Denis Drăguș sunt mai grave decât par și are nevoie de repaus prelungit.

„La antrenamentul oficial dinaintea partidei cu Islanda, atacantul Denis Drăguș a resimțit dureri și a trebuit să părăsească ședința de pregătire. Acesta a fost și motivul pentru care nu a făcut parte din lotul de 23 al României pentru meciul cu islandezii.

În această dimineață, Denis a efectuat investigații complexe, coordonate de staff-ul medical al naționalei. Concluziile acestora indică faptul că problema musculară a lui Drăguș îl face indisponibil pentru partidele de mâine, cu Liechtenstein, și miercuri, cu Macedonia de Nord.
În aceste condiții, Denis a părăsit cantonamentul tricolorilor. Multă sănătate și recuperare rapidă!”, a fost anunțul Federației Române de Fotbal, pe site-ul oficial.

Tot sâmbătă, Dorin Rotariu a părăsit cantonamentul naționalei României, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Mijlocașul celor de la Ludogoreț Razgrad nu a mai efectuat antrenamentul oficial alături de jucătorii lui Mirel Rădoi. Din fericire, este singurul jucător din lotul tricolorilor care se confruntă cu asemenea probleme.

The post Încă un jucător a părăsit cantonamentul României. Fotbalistul a reclamat dureri musculare și nu s-a putut antrena appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă