În Ungaria este interzisă circulaţia în noaptea de Revelion. Ce restricţii a mai anunţat Viktor Orban

2 luni in urmă 1

Premierul Viktor Orban i-a cerut populaţiei să respecte aceste măsuri, inclusiv cele referitoare la noaptea de Revelion, în aşteptarea demarării campaniei de vaccinare pentru care marţi va fi deschis un registru.

De abia pe 21 decembrie vom putea decide dacă de Crăciun vor exista excepţii„, a scris premierul Orban pe contul său de Facebook. Interdicţia de circulaţie nocturnă, instituită la 11 noiembrie rămâne în vigoare şi în noaptea de Revelion, astfel încât nu vor avea loc tradiţionalele petreceri de sfârşit de an, a precizat Orban.

Pe de altă parte, guvernul ungar face tot ceea ce este posibil pentru a facilita vaccinarea populaţiei cât mai repede posibil. „Soluţia este vaccinul. Mâine va fi lansat registrul prealabil şi toţi vom putea fi vaccinaţi”, a adăugat el.

Citeşte şi Ungaria sfidează UE şi în privinţa vaccinului anti-Covid. Mii de maghiarii ar urma să fie injectaţi cu vaccinul rusesc Sputnik V, în cadrul studiilor clinice

Ungaria analizează deja vaccinul rusesc Sputnik V şi a comandat peste 12 milioane doze de vaccin de la diferite companii farmaceutice occidentale.

Pachetul include peste 6,5 milioane de unităţi de vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de compania britanică AstraZeneca, 4,3 milioane de la compania americană Janssen Pharmaceutica şi alte 4,3 milioane de la Pfizer BioNtech (SUA/Germania).

Între timp rămâne în vigoare uzul obligatoriu al măştilor de protecţie în spaţiile publice, în condiţiile în care au fost închise restaurantele, barurile, muzeele şi teatrele, pe lângă interdicţia de circulaţie între orele 20:00 seara şi 05:00 dimineaţa.

În ultimele 24 de ore Ungaria, o ţară cu 9,7 milioane de locuitori, a înregistrat 3.879 noi cazuri de COVID-19 şi 116 decese, cifre net mai scăzute decât recordul anterior de 6.819 de cazuri din 29 noiembrie şi 193 de decese raportate sâmbătă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă