Improvizațiile pentru căldură, bombă cu ceas pentru spitale. Ministrul Vlad Voiculescu anunță investiții în infrastructură

4 săptămâni in urmă 26

Focul de la spitalul Matei Balş scoate la lumină frigul din spitalele din toată ţara. Singura concluzie certă a Ministerului Sănătăţii după tragedie? E nevoie ca în spitale să fie cald, să nu fie rece. O ştiam cu toţii, şi medicii, şi pacienţii, şi aparţinătorii. Singurii care au căutat soluţii şi au improvizat, cu aeroterme şi radiatoare, pentru ca bolnavii să nu îngheţe în saloane.

Pacienții din spitale sunt nevoiți să îndure nu numai boala, ci și frigul

Aparținător: I-au adus după aceea un radiator pe ulei.
Reporter: De la spital?
Aparținător: Da.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: Sunt probleme cu căldura și oamenii și-au adus de acasă ce au putut.

Două declaraţii, două lumi diferite, aceeaşi problemă - frigul din saloane. Telespectatorii Observator ne-au povestit experienţele lor din spitale. La insistenţele pacienţilor, medicii şi asistenţii au încercat să le încălzească saloanele cu ce aveau la dispoziţie.

Aparținător: Multă lume în saloane, șapte persoane dacă nu mă înşel. Înăuntru căldură nu este. Până nu a făcut scandal nu i-au băgat reşou, i-au adus după aceea un radiator pe ulei. După ce s-a ajuns la scandalul ăsta, cât a stat acolo 14 zile, a avut căldură, dar nu căldură de la oraş.

Bonlavii infectați cu COVID-19 sunt ținuți dezbrăcați și în frig, în spitale din Bacău. E de nedescris ce se întâmplă. Ne-am saturat de atâtea minciuni.

Mergeți vă rog frumos și la Drobeta-Turnu Severin, la spitalul de COVID și vedeți cum se încălzesc oamenii: tot cu radiatoare electrice. E bătaie de joc să se întâmple așa ceva!

De la Ministerul Sănătăţii se constată problema: E nevoie să fie cald în spitale, nu rece

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: E nevoie ca în spitale să fie cald, să nu fie rece. În București sunt multe spitale vechi, e valabil pentru majoritatea covârşitoare a spitalelor din ţară, sunt probleme cu căldura și oamenii și-au adus de acasă ce au putut şi lucrul acesta nu poate să se mai întâmple.

Şi se pasează mai departe.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: E o problemă pe care o pot rezolva primăria și Termoenergetica.

Până când administraţiile publice vor rezolva problemele încălzirii oraşelor, în spitale se cumpără aeroterme şi calorifere electrice. În ultimele trei luni, după incendiul de la Piatra Neamţ, mai multe spitale din ţară au cumpărat 22 de aeroterme. Spitalul Municipal Beiuş, din Bihor, a cumpărat pe 19 ianuarie, cu 1,700 lei, 10 radiatoare electrice, opt calorifere cu ulei și două radiatoare.

Oficial, este ilegal să ai o sursă suplimentară de căldură în orice încăpere în care sunt internaţi pacienţi. Explicaţia pentru aeroterme este că ar fi folosite în corturile de triaj din curtea spitalelor. Multe dintre ele au ajuns şi în saloane.

Reporter: Erau aeroterme?
Pacient Pavilionul 5 Matei Balş: Da, câte unul mai avea ... nu se putea sta.

Ministrul Vlad Voiculescu ne asigură că va rezolva problema cu bani europeni

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: Avem bani europeni la dispoziţie, avem de asemenea bani din bugetul național, ne vom asigura că sunt folosiți prioritar pentru îmbunătățirea infrastructurii de siguranță în spitale.

Emilian Imbri, manager "Victor Babeș": Sigur că am trecut prin multe momente, două sau trei au fost mai apropiate de o catastrofă, care s-ar fi putut solda cu necazuri. A fost şi frig în spital.

La "Victor Babeş", al doilea cel mai mare spital COVID din ţară, instalaţia electrică a fost pe punctul de a ceda din cauza unui tomograf nou. Medicii au reacţionat prompt când au simţit miros de ars şi au decuplat aparatul, povesteşte managerul. Dar frigul din spitalele din Capitală nu pleacă nicăieri atâta timp cât în tot Bucureştiul vor fi în continuare probleme cu furnizarea de căldură.

<Emilian Imbri, manager "Victor Babeș": Nu ştiu de ce trebuie să ne mire faptul că există o temperatură câteodată mai joasă în unităţi care sunt racordate la o reţea de RADET. Aşa cum 60% din Bucureşti e racordat la RADET.

Ministrul Sănătăţii anunţă azi, într-un raport, că 128 de unităţi sanitare din ţară funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Cele mai multe în Cluj şi Bucureşti.

vlad voiculescu ministrul sanatatii spitale
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă