Impresarul lui Paul Anton, atac dur la adresa FRF și a lui Dinamo: „Nu e o marfă! Va deveni liber de contract și va pleca unde vrea el!”

2 luni in urmă 29

Apele tulburi din „Ștefan cel Mare” sunt acum și agitate, controversele din jurul lui Paul Anton fiind la cote ridicate după ce mijlocașul a aflat din nou că FRF nu i-a aprobat cererea de a fi declarat liber de contract. Impresarul său, Lucian Marinescu, a ieșit la atac și a dat asigurări că fotbalistul pe care îl reprezintă va pleca liber de contract de la Dinamo, dar se teme că mai are de așteptat până la acel moment.

Paul Anton a aflat în cursul zilei de miercuri că este în continuare legat de Dinamo, în ciuda faptului că nu și-a primit salariul de luni bune și că a fost amânat în mai multe rânduri de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF. Fotbalistul nu își mai ascunde de mult timp intențiile de a părăsi „haita”, dorindu-și să poată semna cu alt club din postura de jucător liber de contract pentru a negocia un contract mai avantajos.

Impresarul fotbalistului, Lucian Marinescu, a remis un comunicat prin intermediul căruia explică situația fotbalistului, fiind de părere că marea vinovată este CNSL din cadrul Federației Române de Fotbal, care „interpretează lăutărește”.

Lucian Marinescu lansează un atac dur împotriva FRF și a lui Dinamo: „Paul Anton nu e o marfă! Va deveni liber de contract și va pleca unde vrea el!”

Paul Anton și reprezentanții săi sunt total nemulțumiți de hotărârea CNSL a FRF, care în cursul zilei de miercuri a anunțat că fotbalistul rămâne legat de Dinamo împotriva voinței sale. Clubul din „Ștefan cel Mare” nu își permite să achite salariul exorbitant al mijlocașului, care se ridică la 19.000 de euro lunar, dar speră că va obține o sumă de transfer în schimbul său.

Lucian Marinescu a lansat un atac dur la adresa FRF, dar și a clubului Dinamo, entități despre care spune că îl țin captiv pe fotbalist.

Motto: 

 “FRF are ca obiectiv promovarea fotbalului asociație cu respectarea principiilor etice și protejarea integrității fenomenului fotbalistic, aceasta putându-se realiza doar dacă instituția în sine reprezintă un model de conduită etică și o reputație neștirbită.” – Codul de conduita FRF

Secolul 21, România, Uniunea Europeană.

Democrație de cumetrie

În anul 2016, din cauza soluțiilor aberante ale Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF, a fost nevoie de modificarea art. 75 al Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență pentru ca jucătorii profesioniști de fotbal să nu mai poată fi ținuți captivi în contracte cu cluburile rău-platnice aflate în insolvență.

Se pare că în anul 2021 va fi nevoie de o nouă modificare, special pentru 3 membri CNSL. Aceiași 3 membri ca în 2016. Care nu înțeleg faptul că un jucător neplătit nu poate fi ținut cu forța în cadrul unui club. Oricâte artificii și interpretări juridice ar emana dumnealor.

Paul Anton, jucător de echipa națională, neplătit de 5 luni de zile de către Dinamo, este împiedicat să plece de la un club care nu e în stare să îi plătească salariul. Că așa vor 3 avocați, membri ai CNSL. Nu contează cum, soluții se găsesc. Schimbăm practica de până acum, inventăm, interpretăm lăutărește.

Jucătorul nu a cerut comisiilor să îi fie plătiți banii restanți. A înțeles că trebuie să facă cerere de înscriere la masa credală pentru asta. A cerut să fie declarat liber de contract pentru că nu a fost plătit. Ultimul salariu întreg primit a fost cel pentru luna februarie. Suficient pentru 7 goluri, 2 pase decisive, 35 de meciuri și o contribuție decisivă la evitarea retrogradării, nu ?

Administrația Burleanu se joacă incredibil cu viața și sufletele fotbaliștilor. Spune regulamentul FIFA că jucătorii sunt liberi dacă au două luni neplătite? Habar nu au străinii ăia cum se face treaba, noi scriem în regulamentul nostru că e nevoie de minim 60 de zile întârziere de la cel mai vechi salariu neplătit. Ți l-au platit? Nu mai devii liber, ce dacă mai ai încă un salariu neplătit de peste 30 de zile. Lasă ca nu mori. Doar te sacrifici “cu asupra de măsură”.

În ciuda celor insinuate prin presă de cei din conducerea clubului, Paul Anton chiar este accidentat. Având dovadă scrisoare medicala. Nu vorbe aruncate. Și face zilnic recuperare, achitând contravaloarea serviciilor din propriul buzunar pentru că Dinamo nu platește. Între timp, salariile neplătite către Paul Anton se înmulțesc. Iar datoriile clubului cresc. Până acum cu valoarea unui salariu lunar. Când se va termina litigiul probabil cu valoarea a încă vreo două salarii. Cineva o să răspundă pentru mărirea în mod artificial, contrar intereselor creditorilor, a pasivului debitorului insolvent cu salariile lui Paul Anton, cu cheltuielile făcute sau cu despăgubirile pentru un posibil contract ratat din cauza lucrului în echipă a celor care au interese contrare cu al lui.

Ca încheiere și pentru a demonta minciunile strecurate abil de cei antrenați să facă asta, nimeni de la Dinamo nu a încercat în ultimele luni o negociere cu Paul Anton deși interesele creditorilor ar fi impus asta. Se afirmă, în schimb, că Dinamo «îi caută echipă». Paul Anton nu e o marfa. Va deveni liber de contract și va pleca unde vrea el și în ce condiții vrea el. Oricât ar dura pentru a realiza asta. Pentru că are răbdare. Și acum are și furie pentru disprețul cu care e tratat.

Cu respect,

Lucian Marinescu”, este comunicatul remis de impresarul lui Paul Anton.

The post Impresarul lui Paul Anton, atac dur la adresa FRF și a lui Dinamo: „Nu e o marfă! Va deveni liber de contract și va pleca unde vrea el!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă