Imagini revoltătoare! Băiat de 12 ani, lovit de tată cu pumnii în față. Mama a filmat agresiunea

4 zile in urmă 16

O nouă filmare șocantă a apărut în spațiul public, cu un tată ce-și lovește în mod repetat cu pumnul în față băiatul de 12 ani, după ce joaca celor doi degenerează. Bărbatul, din Iași, are acum dosar penal, iar mama și copilul, încadrați în grad de handicap, au fost preluați de DGASPC.

În filmarea de jumătate de minut, făcută de mamă, se vede cum tatăl își ține copilul pe genunchi și cei doi se joacă. La un moment dat, băiatul își mușcă părintele de față. Bărbatul se enervează, îi dă doi pumni în față copilului, îi prinde o mână și îi sucește degetele, apoi îi dă iar pumni în față și îl înjură. În acest timp, copilul țipă și plânge.

Vă avertizăm că imaginile pot avea un profund impact emoțional.

Inspectoratul de Poliție Județean Iași a deschis un dosar penal pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, după apariția în spațiul public a filmării, și a deschis o anchetă în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Iași.

Mama și copilul, încadrați în grad de handicap, au fost transferați într-un centru al Direcției de Asistență Comunitară Iași. Băiatul suferă de hiperkinezie și urmează cursurile unei școli speciale. Starea lui de sănătate este bună și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale după agresiune.

„Urmare a imaginilor apărute în mediul online cu privire la agresarea unui minor, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lețcani s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului în vederea stabilirii întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor care se impun. De asemenea, minorul împreună cu mama se află în prezent într-un centru pentru protecția victimelor violenței domestice”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Reprezentanții DGASPC spun că părinții copilului sunt în divorț.

„Am lansat o serie de investigații și am descoperit că băiatul de 12 ani este încadrat în grad de handicap, învață la o școală specială, iar părinții lui sunt în divorț. Am stat de vorbă și ne-am întâlnit cu mama și acel copil, am început un program de consiliere, am luat legătura cu Direcția de Asistență Comunitară fiindcă au domiciliul pe raza municipiului Iași și au fost îndrumați către un centru «mama și copilul» pentru persoane aflate în dificultate”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă