Imagini impresionante în Timiș. Românii se pot vaccina în lanul de lavandă

1 lună in urmă 23

Participanții la Festivalul Lavandei din județul Timiș se pot vaccina anti-COVID. Un centru mobil de vaccinare organizat de Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Dr. Victor Popescu din Timişoara a fost instalat în cadrul evenimentului care ține trei zile.

Imagini impresionante în Timiș. Românii se pot vaccina în lanul de lavandă

Galerie (5)

Imagini impresionante în Timiș. Românii se pot vaccina în lanul de lavandă

Facebook / RO Vaccinare

Festivalul Lavandei are loc în localitatea Fibiș, la aproximativ 40 de kilometri distanță de Timișoara. Evenimentul a început vineri și se va încheia duminică.

„Vară, soare și lavandă, ce ți-ai putea dori mai mult? Mirosul proaspăt al naturii și zâmbetele oamenilor ne aduc aminte de normalitate, de o viața simplă de dinainte de pandemie. Un firesc care părea că e departe de noi la un moment dat, dar iată-ne aici, la Festivalul Lavandei în Fibiș, la 40 de km de Timișoara. În aceste trei zile ale Festivalului Lavandei, centrul mobil de vaccinare al Spitalului Militar Timișoara vă așteaptă într-un număr cât mai mare la vaccin”, au anunțat reprezentanții spitalului militar.

Persoanele care doresc să se vaccineze, o pot face în cele trei zile, în intervalul orar 08.00-20.00. La centrul mobil se folosește vaccinul Johnson&Johnson, utilizat într-o singură doză.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă