Ilie Poenaru, scandalizat de arbitrajul din Clinceni - Hermannstadt: ”Ne-am săturat!”. Reluările îi dau dreptate

1 lună in urmă 20

Liga 1: Politehnica Iași - Botoșani, luni, 17:00, Digi Sport 1

Liga 1: Astra - Universitatea Craiova, luni, 20:00, Digi Sport 1

Ilfovenii au reușit să deschidă scorul în minutul 40, când Cascini l-a lansat pe Tsvetelin Chunchukov spre poarta adversă, atacantul bulgar a trimis balonul în poartă, însă golul a fost anulat de asistent pe motiv de ofsaid.

La interviul de după joc, Ilie Poenaru a acuzat arbitrajul, susținând răspicat că golul lui Tsvetelin Chunchukov a fost anulat eronat.

Mi-am propus de foarte multe ori să nu mai discut arbitrajul, dar, indiferent de cum jucăm, ne-am săturat să tot intervină arbitrii. Tușierii au decis iar meciul. Am avut gol anulat incorect și am pierdut două puncte.

Am jucat slab, e adevărat, nu am arătat nimic, dar am fi putut să avem trei puncte. Nimeni nu ia nicio măsură în privința arbitrajului, nu știu până unde am putea merge”, a declarat Ilie Poenaru, după meci.

Reluarea fazei reclamate de Ilie Poenaru îi dă dreptate antrenorului de la Clinceni, Tsvetelin Chunchukov fiind în poziție regulamentară în momentul în care Cascini trimite pasa.

VIDEO cu golul anulat Academicii Clinceni cu Hermannstadt:

După egalul cu Hermannstadt, echipă la care Liviu Ciobotariu a debutat pe banca tehnică, Academica Clinceni este pe locul cinci în Liga 1, cu 26 de puncte, cinci în fața primei echipe de sub ”linia” ce desparte play-off-ul de play-out, Viitorul, care are, însă, un joc mai puțin disputat, cu FCSB, programat marți, de la 20:00, în direct la Digi Sport 1.

Etichete: ilie poenaru , academica clinceni - hermannstadt , erori arbitraj liga 1 , tsvetelin chunchukov
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă