Ilie Poenaru declară război echipelor din play-off: „Ne vom lupta pentru victorie la fiecare meci”

4 săptămâni in urmă 17

Ilie Poenaru a calificat-o în premieră pe Academica Clinceni în play-off-ul Ligii 1, după ce tot el a reușit să promoveze cu ilfovenii în primul eșalon.

Antrenorul a reușit performanța de a învinge Dinamo, în Ștefan cel Mare, scor 3-1, și astfel s-a calificat pentru prima dată în jumătatea superioară a clasamentului.

„Ne vom lupta cu toate echipele din play-off”

„Este ceva incredibil de frumos, e minunat. O echipă precum Clinceniul, dintr-o comună, dintr-un sat de 6.000 de locuitori, să facă parte din play-off e ceva minunat. Mă bucur că putem face parte din istorie.

Jucătorii vor primi două zile libere, merită, iar de luni ne vom pregăti și organiza pentru ceea ce urmează. Acum, nemaiavând presiune, vom juca alt fotbal, vom arăta altfel, vom juca fiecare meci la victorie”, a declarat Ilie Poenaru la finalul meciului cu Dinamo.

„Putem juca la Călărași, sunt discuții și cu alte stadioane, dar e treaba conducerii. Atât timp cât sunt eu aici, n-are voie nimeni să se relaxeze, vrem să ne batem cu granzii, vrem să ne batem de la egal la egal. Au fost voci, în decursul anilor, care au spus că suntem echipa FCSB-ului. Să se termine cu aceste vorbe. Noi jucăm pentru noi, să facem performanță. Asta se va demonstra” – Ilie Poenaru

Tot în această seară s-a definitivat care sunt echipele clasate în play-off! Astfel, FCSB, CFR Cluj, Craiova, Sepsi, Clinceni și Botoșani sunt formațiile care se vor lupta la titlu în acest an!

The post Ilie Poenaru declară război echipelor din play-off: „Ne vom lupta pentru victorie la fiecare meci” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă