Ilie Poenaru ar fi vrut ca FC Botoșani să se califice în turul III al Europa League: „Se vor răzbuna pe noi acum” | VIDEO

2 months ago 2

Ilie Poenaru (43 de ani), antrenorul echipei Academica Clinceni, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani, din etapa a patra a Ligii 1.

Meciul dintre FC Botoșani și Academica Clinceni se va disputa duminică, 20 septembrie, de la ora 16:30, pe Stadionul Municipal din Botoșani. Partida va fi transmisă la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

FC Botoșani a ratat calificarea în turul III preliminar al Europa League, după ce a pierdut la limită, scor 0-1, în fața macedonenilor de la Shkendija, cu un gol marcat în minutul 2.

Ilie Poenaru, precaut înaintea meciului cu FC Botoșani

Academica Clinceni nu a pierdut deloc în fața moldovenilor în sezonul trecut, nici în campionat, nici în Cupa României, iar Ilie Poenaru speră să mențină acest obicei.

„Ar fi minunat să păstrăm această tradiție, nu ne-au învins deloc până acum, i-am scos și din Cupa României, dar este o diferență între noi și ei. Noi, practic, am schimbat trei sferturi din echipă, ei au aceeași echipă omogenă, o echipă foarte bună, vom vedea.

E dureros atât pentru ei cât și pentru noi toți, pentru că aici este vorba despre țară, despre coeficient și era important și ne-am dorit cu toții ca ei să meargă mai departe. Sunt foarte afectați în acest moment și cred că răzbunarea lor va fi pe noi acum”, a spus Ilie Poenaru, la conferința de presă.

După trei etape disputate în Liga 1, Academica Clinceni se află pe locul 10 în clasament, cu doar două puncte obținute. De cealaltă parte, FC Botoșani ocupă locul 2, la egalitate de puncte, 7 la număr, cu FC Voluntari, locul 3, și CFR Cluj, locul 4.

FC Botoșani nu a mai învins-o pe Academica Clinceni din luna octombrie a anului 2012, când ambele echipe activau în Liga 2. Moldovenii se impuneau atunci cu scorul de 3-1.

VIDEO: Ilie Poenaru, la conferința de presă

The post Ilie Poenaru ar fi vrut ca FC Botoșani să se califice în turul III al Europa League: „Se vor răzbuna pe noi acum” | VIDEO appeared first on Prosport.

Read Entire Article
Powered By Seo Tools