Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a ajuns la Sibiu: "Am simţit cum păşeşte printre noi şi lacrimile au curs de la sine"

1 lună in urmă 27

De Andrei Naiţă.
Publicat: 07.09.2021, 08:29.
Actualizat: 07.09.2021, 08:29

Bucurie mare în rândul credincioşilor din Sibiu. Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, a ajuns la ei în judeţ. Paramithia, cunoscută ca aducătoare de linişte şi vindecătoare de boli grele, a fost adusă de la Biserica Sf Nicolae Dintr-o Zi, din Capitală, unde se afla de jumătate de an.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a ajuns la Sibiu: "Am simţit cum păşeşte printre noi şi lacrimile au curs de la sine"

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Paramithia a sosit la Sibiu ieri după-amiază, spre bucuria credincioşilor.

Preot: Ca un copil când are nevoie de ajutor, strigăm: ''Doamne, ajută-mă!'' Şi atunci, Dumnezeu, văzând copiii lui buni cum strigă la el, cu dragoste lor, Dumnezeu îşi deschide inima şi trimite mângâiere. Această icoană se numeşte Mângâietoarea.

Cu bucurie, dar şi cu speranţă, oamenii s-au rugat la icoana făcătoare de minuni pentru sănătate şi reuşite în viaţă.
"Am simţit că Maica Domului păşeşte printre noi şi lacrimile au curs de la sine".
"Să ai încredere în Maica Domnului, asta contează. Şi să te rogi foarte mult". spun credincioşii.

Minunile icoanei Maicii Domnului

Icoana originală Paramithia este o frescă pictată pe zidul Mănăstirii Vatoped, din muntele Athos, însă călugarii de acolo au pictat pentru credincioşii din România o icoană în mărime naturală. Aceasta a ajuns la biserica Sf Nicolae Dintr-o Zi, din Bucuresti, în luna martie, iar de atunci şi pana acum ar fi înfăptuit mai multe minuni.

Vasile Ioana, preot: Şi zic: ''Mamă, uite ce rugăminte am, spune-i Măicuţii. Maică Sfântă, pun înaintea ta problema mea. Ajută-mă să îmi găsesc şi eu un rinichi şi să fiu sănătoasă.'' Se roagă la Maica Domnului şi îi sună telefonul. Sună telefonul şi zice: ''Alo, da! Suntem de la Spitalul Fundeni, veniţi să vi se pună rinichi.

Este pentru prima data cand icoana Paramithia a fost scoasă din biserica din Bucureşti. Aceasta va rămâne la Sibiu până luni, după care va ajunge la Cluj-Napoca pentru câteva zile de închinare.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă