Iaşi: Sindicaliştii din penitenciare au protestat faţă de îngheţarea salariilor

4 săptămâni in urmă 11

Membrii Sindicatului Manifest şi ai Sindicatului Iuris din Penitenciarul Iaşi precum şi ai filialei ieşene a SNPP au declanşat, joi, proteste comune, nemulţumiţi fiind de adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care este suspendată aplicarea Legii 153/2017, legea salarizării.   Sindicaliştii au protestat în faţa Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi şi au solicitat actualei guvernări eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea legii cadru privind salarizarea bugetarilor, un salariu minim corelat cu creşterea preţurilor de consum.   "Cerem Guvernului României respectarea legii, respectiv respectarea Legii 153 din 2017, legea salarizării, acea lege care prin celebra ordonanţă 226 a îngheţat salariile. Nu a îngheţat numai salariile dar şi pensiile militare şi tot ceea ce înseamnă bani pentru cei din sistemul naţional de apărare şi ordine publică. Noi nu cerem măriri salariale, cerem respectarea legii, o lege votată în Parlamentul României în anul 2017", a declarat Dorin Şcarlii, preşedintele IURIS Iaşi.   Reprezentanţii poliţiei penitenciare au cerut şi asigurarea fondurilor necesare pentru suplimentarea şi ocuparea a 2.000 posturi. Sindicaliştii mai solicită modificarea normativelor necesare în vederea acordării titlului de specialist de clasă poliţiştilor de penitenciare, similar poliţiştilor, indexarea pensiilor poliţiştilor de penitenciare trecuţi în rezervă, cel puţin cu valoarea inflaţiei, acordarea suplimentului de risc COVID-19 pentru personalul implicat în activităţi generatoare de riscuri, majorarea cu 75% pentru poliţiştii de penitenciare care nu au beneficiat de zile libere prevăzute pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice.   "Suntem în stradă pentru a nu ştiu câta oară. E o reacţie faţă de ordonanţa dată pe 31 decembrie 2020, care nu se va încheia aici. Sunt măsuri de neacceptat. Nu ne-am putut imagina să fim într-un context şi moment ca acesta. Sistemul în care lucrăm e un sistem care atrage din ce în ce mai greu tinerii pentru o carieră. În ciuda protestelor de până acum nu s-a întâmplat nimic, dimpotrivă, se pare că se pregătesc şi alte surprize pentru noi. Nu poţi umbla la legea salarizării printr-o ordonanţă. Nu e normal. Îi invit pe ministrul Justiţiei şi premierul României să intre într-un penitenciar şi să vadă situaţia la faţa locului", a declarat Georgeta Dumitraşcă, liderul filialei ieşene a SNPP.   De asemenea, poliţiştii din penitenciare mai vor punerea în aplicare a deciziilor ICCJ nr 51/2019 şi respectiv nr 65/2020, plata indemnizaţiei de concediu cu sporuri, urmare a sentinţelor civile existente precum şi a modificărilor legislative intervenite, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a dotărilor prin aplicarea prevederilor convenite în Acordul colectiv la nivelul grupului de unităţi. "Colegii de la Federaţia Publisind au intrat în posesia unui document din care reiese că ministerul Finanţelor lucrează pe repede înainte să ne taie şi sporurile. Vom protesta pe termen nelimitat împotriva abuzurilor acestui guvern. pe lângă proteste vom recurge şi la alte măsuri mult mai drastice şi mai ferme. Vom refuza efectuarea de ore suplimentare, vom refuza să intrăm în serviciu fără măsuri de protecţie şi fără a ne fi asigurată protecţia personală", a declarat Ionuţ Ichim, liderul sindicatului Manifest din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi. Sindicaliştii spun că protestele vor continua pe termen nedeterminat şi vor fi corelate cu protestele federaţiilor sindicale semnatare ale acordului colectiv. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)   Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO   *Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă