Iaşi: Primii pacienţi COVID-19 vor sosi în această noapte la spitalul mobil de la Leţcani

1 săptămână in urmă 13

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, Florin Roşu, a anunţat că începând de marţi noaptea vor fi internaţi pacienţi cu COVID-19 în secţia exterioară Leţcani, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, vor fi îngrijiţi doar pacienţi cu forme medii de COVID-19 care nu necesită suport mare de oxigen şi pot beneficia de oxigenoterapie cu ajutorul concentratoarelor.

Primii cinci pacienţi care vor fi internaţi la Spitalul Modular de la Leţcani, care este secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase, au fost aduşi iniţial în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. Ulterior, ei au fost duşi la Spitalul de Boli Infecţioase pentru a fi internaţi la Leţcani. Este vorba despre persoane care suferă de forme medii ale bolii şi necesită oxigenoterapie noninvazivă.

„După finalizarea montării, umplerii şi verificării bunei funcţionalităţi a stocatorului de oxigen, vom putea îngriji şi pacienţi în terapie intensivă. Pacienţii vor trece prin triajul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, vor fi evaluaţi, consultaţi şi direcţionaţi spre spitalul modular. Am operaţionalizat două saloane, în total 20 de pacienţi”, a spus dr. Florin Roşu.

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă