Iaşi/Demers inedit al angajaţilor Spitalului de Boli Infecţioase - scrisoare pentru Moş Crăciun: De umanitate avem nevoie

4 săptămâni in urmă 32

Angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, una dintre unităţile medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, au fost iniţiatorii unui demers inedit - au trimis o scrisoare emoţionantă lui Moş Crăciun. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr. Florin Roşu, a transmis scrisoarea în numele colegilor săi. Pentru a ajunge la destinatar, într-o notă inedită şi mai puţin obişnuită, managerul unităţii medicale a făcut apel la... mass-media.         "I-am scris Moşului o scrisoare! Nu-i ştim exact adresa, poate ne ajutaţi dumneavoastră şi publicând-o va ajunge la el", îşi începe mesajul managerul spitalului. Scrisă de mână, scrisoarea se vrea a fi o ''radiografie'' a acestui an care a însemnat o mare provocare pentru medici. "Dragă Moş Crăciun, Ştim că eşti ocupat, organizezi şi pregăteşti tot ce trebuie ca noaptea de Ajun să fie magică pentru toţi, mici sau mari. Suntem Spitalul Clinic de Boli Infecţioase 'Sf. Parascheva' din Iaşi, de fapt oamenii de acolo, oamenii care au grijă de oameni. Asta ne-am ales să facem, dar anul ăsta ne-a îngenunchiat. Ştii, Moşule, că virusul ne-a luat oameni dragi sau i-a adus la noi să îi îngrijim. Da, pe toţi îi considerăm dragi. Când ajungi să te rogi, când îi înveţi să aibă răbdare cu ei şi pentru ei, când îi ajuţi să creadă în tratament şi puterea lor de a lupta, te implici, simţi, oricât de călit ai fi. În faţa suferinţei cine e călit nu mai e uman şi de umanitate avem nevoie. Ai Moşule, printre darurile tale, umanitate? Ne-a lipsit de pe lista de medicamente, din stocurile naţionale şi ne-a-nvrăjbit şi n-am înţeles ca popor că împreună în acţiuni şi distanţaţi fizic avem mai multe şanse în faţa virusului. Acum e mai linişte, am putut să lăsăm deoparte foiţe de zi, fişele de diagnostic şi să tratăm bolnavii care se adresează de obicei spitalului nostru, tot oameni încercaţi, dar cărora reuşim să le creştem calitatea vieţii", se arată în scrisoare. Moş Crăciun este rugat ca, după un an plin, să pună sub brad "medicamente pentru suflet", dar şi bucurii şi motive de zâmbet. "Of, Moşule, ce an plin! Nu ştim dacă am fost cuminţi, dar ca toţi cei care încă îndrăznesc să-ţi scrie ne dorim câte ceva. Pune, Moşule, sub fiecare brad, iar dacă nu au du în fiecare casă medicamente pentru suflet. Pune în doze mai mari bucurii, motive de zâmbet. Pentru noi pune şi sănătate, pentru ca rolurile noastre în vieţile celor care ajung să ne treacă pragul spitalului să fie de salvatori, prieteni, de îngrijitori până se fac bine şi se întorc ACASĂ. Cu speranţă, AI TĂI de la Spitalul de Boli Infecţioase 'Sfânta Parascheva' din Iaşi", se încheie emoţionanta scrisoare adresată simbolic lui Moş Crăciun. AGERPRES/(AS - autor: Dana Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă