Ianis Hagi primește vești proaste în Scoția. Steven Gerrard a făcut anunțul trist: ”Mai are de așteptat”

2 luni in urmă 29

Ianis Hagi primește vești proaste în Scoția. Internaționalul român de la Rangers a început plin de optimism noul sezon. Mai mult, el reușise să înscrie un gol chiar în prima etapă a campionatului scoțian. Dar, în aceeași partidă, Ianis Hagi a fost victima unei intrări mai dure a unui adversar. El nu a jucat deloc în întâlnirea pe care echipa lui Steven Gerrard a susținut-o la Malmo, în Champions League.

Ianis Hagi primește vești proaste în Scoția

Ianis Hagi primește vești proaste în Scoția. Mijlocașul de 22 de ani de la Rangers era plin de optimism înaintea startului sezonului. El își propunea să joace cât mai bine, cel puțin la fel ca în ediția anterioară a campionatului. Iar primele minute din partida din etapa 1, cu Livingston, dădeau mari speranțe, internaționalul român deschizând scorul pentru echipa lui Steven Gerrard. Dar, nu mult după aceea, Ianis a fost victima unui atac brutal al unui adversar și a fost înlocuit.

A înscris un gol important pentru noi (n.r. – Ianis Hagi) și să sperăm că lovitura nu este foarte serioasă. Piciorul este puțin umflat acum, dar să sperăm că nu îl va ține departe de teren prea mult. E posibil să piardă meciul de marți (cu Malmo), dar avem fizioterapeuți buni aici. Așa că sperăm ca ei să poată să scoată un iepure din joben și să îl avem la Malmo, pentru că important pentru noi”, a spus Steven Gerrard după meci.

Steven Gerrard a făcut anunțul trist: ”Mai are de așteptat”

Accidentarea lui Ianis Hagi i-a înfuriat și pe unii comentatori britanici. Unul dintre ei a scris un editorial în care solicita ca arbitrii să-i proteje mai mult pe jucătorii tehnici, așa cum e românul. Mai ales că aceștia sunt „specimene” rare în Scoția.

Când ați mai văzut fotbaliști scoțieni de creație, care să îți ia răsuflarea cu o fază spectaculoasă? Ianis Hagi are o tehnică pe care nu o întâlnești la niciun scoțian, cu excepția lui Billy Gilmour (n.r. – jucător de 20 de ani, cedat de Rangers la Chelsea încă din 2017). Iar românul a fost o victimă a unei intrări dure, care nu a fost sancționată îndeajuns de mult de către arbitru. Astfel de fotbaliști trebuie protejați, iar comisiile ar trebui să se gândească la asta. Este momentul să începe să creăm și noi niște Hagi, a scris Jonny McFarlane în rangersreview.co.uk.

La meciul de la Malmo din turul 3 al Champions League, Ianis Hagi a stat pe bancă toată partida, deși a făcut deplasarea. La finalul partidei, Steven Gerrard a oferit și explicație pentru cest lucru.

Mi-aș fi dorit să am mai multe opțiuni pe bancă, dar am avut o situație neplăcută la încălzire. Ianis Hagi a devenit indisponibil la încălzire”, a declarat Steven Gerrard, după meciul din Suedia.

Acum, Ianis Hagi a primit o altă veste proastă înainte de confruntarea din campionat, de sâmbătă, cu Dundee United. Accidentarea încă nu-l va lăsa să evolueze pentru Rangers.

Hagi mai are de așteptat, nu va fi pe teren, din păcate. nu ne putem baza pe el, este încă accidentat. Mai durează până va reveni, a spus Steven Gerrard într-o conferință de presă, spre supărarea fanilor echipei.

The post Ianis Hagi primește vești proaste în Scoția. Steven Gerrard a făcut anunțul trist: ”Mai are de așteptat” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă