Ianis Hagi a fost testat pozitiv cu COVID-19, înaintea meciului cu Macedonia de Nord de la Skopje

1 lună in urmă 28


Ianis Hagi nu va putea juca, miercuri, la Skopje, cu Macedonia de Nord, după ce mijlocașul de la Glasgow Rangers a fost testat pozitiv pentru coronavirus, infomează FRF.ro.


Ianis Hagi a acuzat ușoare dureri de cap marți, în jurul prânzului în cantonamentul naționalei de la Skopje, anunță site-ul Federației Române de Fotbal.


Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a efectuat un test rapid sub coordonarea staffului medical al naționalei, iar rezultatul este pozitiv. Tricolorul a intrat imediat în izolare.


Până marți, cu ocazia acestei acțiuni a naționalei, Ianis Hagi efectuase 5 teste pentru COVID-19, toate cu rezultat negativ.


Fără a prezenta simptome, colegii de masă ai lui Hagi, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău și Dragoș Nedelcu, au efectuat și ei testare rapidă. Rezultatul este negativ pentru toți trei, notează frf.ro


Cu toate acestea, cei trei nu vor putea participa la antrenamentul oficial din această seară, potrivit normelor din Macedonia de Nord fiind necesar într-o astfel de situație un rezultat negativ la o testare PCR. Astfel, ei au efectuat și o testare PCR, rezultatul urmând să sosească până la ora jocului.


România întâlneşte, miercuri, de la ora 21.45, în deplasare, Macedonia de Nord, în etapa a VI-a a Grupei J preliminare de la Cupa Mondială din 2022.


FOTO: Hepta


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă